În octombrie 2003, la un an după atentatele în care îşi pierduseră viaţa peste 160 de turişti străini, experţii Băncii Mondiale şi cei ai Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) apreciau că "perla coroanei" turismului indonezian ar putea să nu mai cunoască niciodată gloria de odinioară. Însă realitatea i-a contrazis, iar "Insula Zeilor" este vizitată anual, începând din 2008, de aproximativ două milioane de pământeni, dacă nu cei mai iubiţi, cu siguranţă unii dintre cei mai norocoşi.
După dezastruosul an 2003, când numărul turiştilor a scăzut sub un milion, teama de atentate a început să se risipească. Oamenii şi-au reamintit că Bali nu a fost niciodată "Raiul teroriştilor", ci Raiul turiştilor".
Clipele de coşmar de pe străzile oraşului Kuta, scena atentatelor de acum opt ani, nu vor putea fi niciodată uitate, dar, oricât de cinic ar suna, viaţa de noapte merge înainte. Barurile şi cluburile sunt pline de australieni şi japonezi, substanţele inflamabile şi-au găsit locul pe mese, în pahare şi sticle, iar la faţa locului sunt plasate doar "bombe" cu sex appeal, care îţi provoacă cel mult pagube materiale.
"Dragostea din tei", o găseşti unde nu vrei
Apache Surfer - Bar & Restaurant este unul dintre locurile pe care ţi le recomandă taximetriştii imediat ce îi întrebi unde te-ai putea distra cu prietenii şi asculta muzică bună. Am mers pe mâna lor şi nu am dat greş. Pe scenă, doi tineri indonezieni care vorbesc o engleză aproape fără cusur se agită în jurul unei cutii în care zac zeci de bileţele.
Clienţii au ocazia să facă dedicaţii şi să asculte melodiile favorite. În general, cei doi îşi delectează fanii cu Metallica, Guns N' Roses, Bob Dylan, Green Day, dar nu evită nici Pink sau uneori, just for fun, Britney Spears. Şi pentru ca toată lumea să fie mulţumită, inclusiv cei câţiva est-europeni, într-o seară au electrizat atmosfera cu "Dragostea din tei" a fostei trupe O-zone, piesă devenită parcă un imn al petrecăreţilor fără frontiere.
Organizare şi ospitalitate
Chiar dacă pentru mulţi constituie atracţia principală, viaţa de noapte nu este decât unul dintre zecile de ingrediente care fac din Bali o insulă a turistului-rege, adesea primit cu plecăciunile de rigoare. Potenţialul turistic al insulei a început să fie exploatat de prin anul 1908. Ritmul de dezvoltare s-a accelerat totuşi semnificativ abia prin anii '70, când generalul Suharto a promulgat, prin decret prezidenţial, un master plan realizat de un grup de experţi în turism din Franţa.
Turismul a devenit prioritate majoră a regiunii, după agricultură, iar numărul turiştilor a crescut de la câteva zeci de mii la peste un milion, la sfârşitul anilor '90. În primele şase luni ale lui 2010, prin Bali au trecut peste un milion de străini, între care şi aproape 600 de români, conform datelor oficiale publicate pe site-ul Bali Tourism Board.
Ei au putut constata că ospitalitatea localnicilor nu se limitează la un zâmbet de complezenţă şi o gustare la sosire, ci se reflectă în calitatea serviciilor în hoteluri şi restaurante. Care nu sunt deloc ieftine, e drept, însă când proprietarul unui restaurant sau al unui magazin îţi mulţumeşte fiindcă i-ai trecut pragul chiar dacă te-ai răzgândit şi nu ai mai comandat sau cumpărat nimic, îţi dai seama că ospitalitatea nu e doar un cuvânt din pliantele agenţiilor de turism.
De la Kuta Beach la Kecak
Kuta Beach, celebra plajă preferată de surferi şi nu numai, a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă la sfârşitul anilor '70 şi a devenit unul dintre simbolurile insulei Bali. Turiştii profită din plin de vremea excelentă - temperatura medie este de 29-30 de grade Celsius pe toată perioada anului - şi, când nu stau la plajă, aleg croazierele sau excursiile pe uscat.
Unul dintre obiectivele care nu ar trebui ratate este templul Tanah Lot ("Pământ în Mare", într-o traducere aproximativă), situat la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Denpasar, capitala provinciei Bali.
O altă atracţie importantă o reprezintă parcul cultural Garuda Wisnu Kencana, unde o trupă de aproximativ 50 de artişti pun în scenă un dans tradiţional, Kecak, cunoscut de străini sub numele de "dansul maimuţelor". Un dans de care îşi aduc aminte multă vreme după ce se întorc în ţările de origine, fascinaţi de coregrafie şi de exotismul costumelor.