Real Madrid face tot posibilul să conteze pe Gareth Bale, în finala Ligii Campionilor, cu Juventus, programată pe 3 iunie, pe „Millenium” din Cardiff (Țara Galilor).
Titular de ochii lumii
„Rupt” în turul „sferturilor” UCL, cu Bayern Munchen, pe 12 aprilie, mijlocașul în vârstă de 27 de ani și-a agravat starea de sănătate, din cauza conducerii madrilene care l-a forțat în derby-ul cu Barcelona. Cel mai probabil nu s-a ținut foarte mult cont de recuperarea integrală a jucătorului, iar marketing-ul a învins! Doar că, pentru Bale s-a terminat precedentul „El Clasico” în minutul 39, ieșind de pe teren, evident, accidentat.
Până acum, postul lui Bale la Real este ocupat de Isco, jucător ce a contribuit enorm la performanțele recente înregistrate de trupa lui Zinedine Zidane. Bale se luptă de atunci cu o durere puternică la gamba dreaptă, care se întinde până aproape de gleznă, dar tehnicianul trupei de pe „Bernabeu” a rămas optimist. „Gareth se antrenează, în fiecare zi este mai bun, vom vedea cum vor merge lucrurile, dar încă nu a revenit alături de grup și nu pot spune când se va întoarce. Sper să fie, în curând, alături de noi”, a mărturisit Zidane.
Finala fără Bale? Exclus
Cum finala Ligii Campionilor se joacă la Cardiff, ar fi o pierdere uriașă pentru Real, atât în economia echipei, cât și pe plan financiar, ca Bale să nu evolueze în orașul natal. Potrivit presei din Spania, staff-ul lui Real a găsit o metodă destul de dură pentru galez. Procesul de recuperare i-a furat din greutate lui Bale, iar pentru a-i reda kilogramele de dinaintea accidentării, jucătorul trebuie să mănânce șase mese pe zi! Ca fapt divers, de la transferul său la Real Madrid (în vara lui 2013), Gareth Bale a suferit circa 16 accidentări.