Lăcomia, prostia și nesimțirea. Trei păcate înfipte adânc în fibra politicienilor care populează Parlamentul.
Aspiranții la guvernare, vezi PSD, ruinează bugetul statului încă înainte de a se așeza în Palatul Victoria prin impunerea de mite către electoratul său de tip măriri de pensii și salarii.
Ba, mai mult, PSD reînvie cinic lupta de clasă. Cu cine? Exact cu cei care produc bani, clasa mijlocie și mediul de afaceri. Gândirea comunistoidă nu le va ieși niciodată pesediștilor din sânge: “luăm de la bogați și dăm la săraci”.
Cine are casă cu piscină să dea taxe și impozite mărite că are de unde. Desființăm cota unică și băgăm impozitul progresiv, amenință Sorin Grindeanu, ex-premierul PSD al OUG 13 din 2017 menită atunci să-l salveze pe Liviu Dragnea de pușcărie.
Prin gura lui Grindeanu de azi a emanat tot PSD. Și asta este doar începutul.
Ținta liderilor PSD nu este rezolvarea crizelor publicului și păstrarea echilibrului bugetar stabilizat de ciuruitul premier Cîțu, așa cum mieros declarau când s-au trezit invitați la guvernare în urma balamucului politic generat de fițele neomarxiștilor de la USR.
Ținta liderilor PSD este victoria din anul electoral 2024. Cum? Prin îndestularea electoratului lor captiv și a baronilor flămânziți după doi ani de Opoziție.
Liberalii, precum o găină cu capul tăiat, se zbat între trăiri ideologice tardive și goana după fotolii ministeriale în scop personal. Cazul Dan Vîlceanu este definitoriu. Dar nu e singurul.
A cui este vina că liberalii s-au auto-dinamitat în timpul campaniei interne din partid programată pervers de Ludovic Orban să dureze luni de zile, doar-doar așa ar putea recâștiga șefia PNL? În orice caz, nu a românilor.
Orbi la agenda publică, liberalii s-au trezit în toamnă, după reglarea din partid, cu un cocktail de crize: politică, sanitară, a facturilor la energie, etc.
Disipați în grupulețe cu interese divergente și dominați de aroganța propriilor personalități, în loc să fie uniți în fața masivului PSD își dau ochii peste cap și așteaptă ca tot președintele Iohannis să le rezolve crizele existențiale.
Și UDMR, veșnica mireasă a tuturor administrațiilor din anii ’90 până în prezent are o temă. Dragă foc și PSD: republica parlamentară.
Visul PSD și UDMR este modificarea Constituției până în anul electoral 2024 prin impunerea ca președintele României să fie ales de Parlament. Adică, președintele țării să devină o paiață a parlamentarilor.
De ani de zile, în toate sondajele de opinie, Parlamentul este în coada listei în ceea ce privește încrederea publicului. Oportuniștii politici n-au înțeles asta nici până acum!
PSD și UDMR sunt paraleli cu opinia românilor. Oamenii vor să-și aleagă direct președintele. Vor ca ei să decidă cine este Șeful. După 31 de ani, indolența și obtuzitatea PSD și a UDMR față de preferința publicului pe acest subiect sunt de-a dreptul comice.
Liderii PSD și cei ai UDMR nu și-au exprimat însă nici o clipă intenția de a promova, prin modificarea Constituției, și reforma administrativ-teritorială a României.
Respectiv comasarea celor 41 de județe în opt regiuni care ar putea derula fonduri europene mult mai ușor de accesat și care ar putea impune proiecte de infrastructură solide. Concret, ar dezvolta țara.
Motivul? Și-ar pierde feudele consacrate, respectiv baronii locali și rețelele clientelare care îi țin în funcții.
Iată cine sunt partidele și liderii politici care se laudă că printr-o guvernare comună vor rezolva agenda publică și vor dezvolta România.
Opoziția este și mai derizorie. Liderii AUR, singurii care nu au alergat după o intrare la guvernare fac ceea ce au promis: bullying asupra tuturor partidelor pentru a se profila pe public drept singurul partid anti-sistem. Deocamdată, strategia lor are succes.
Neomarxiștii de la USR s-au auto-exilat pe centura politicii. Pe cât de aroganți pe atât de lipsiți de expertiză profesională, scandalagii, promovatori de lozinci proletare și nu de proiecte economice și sociale consistente, pozează acum, din Opoziție, în victime neînțelese.
După nouă luni de guvernare, USR a lăsat în memoria colectivă imaginea a doi miniștri ai morții: Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Ambii, de la Sănătate.
A unui ministru al Economiei, Claudiu Năsui, care a blocat accesarea de către IMM-uri a peste 500 de milioane de euro. Fonduri destinate firmelor care au fost afectate de lockdown în anul 2020.
A unui ministru urechist la Justiție al cărui unic scop a fost obsesia de a transforma Parchetele în arma politică a agendei USR. Mizele? Anihilarea de pe scena politică a PNL ca partid de dreapta și ocuparea de către ei a locului rămas liber dar, mai ales, impunerea ca președinte al României a unei persoane favorabile sistemelor străine care îi susțin.
Și exemplele de sabotaj marca USR pot continua.
Pe România parcă este un blestem! Nu era de ajuns un partid socialist. PSD. S-a mai ițit unul de stânga. USR. Vechea stângă, PSD, aflată acum la un pas de guvernare și noua stângă globalistă, USR, eșuată la periferia politicii.
Cele două stângi și-au inversat locurile. Metehnele sunt însă aceleași.
Opoziția s-a mai ales cu o grupare. Ludovic Orban și cei 17 parlamentari ai PNL care îl urmează. O aventură falimentară de tip Tăriceanu sau Ponta, personaje care, frustrate pe partidele pe care le-au condus au plecat în bejenie trăgând după ei o mână pe parlamentari derutați.
Exact la fel ca cei de la USR, și Ludovic Orban și-a conturat profilul de dizident față de PNL și de președintele Iohannis. Deși PNL și șeful statului au fost cei care l-au dus pe Orban la vârful puterii, în funcția de premier.
Degeaba joacă acum Ludovic Orban cartea anti-pesedismului. I-a plăcut când a fost ministru al Transporturilor în guvernarea Tăriceanu din anii 2007-2008, guvernare care a supraviețuit doar cu ajutorul PSD. I-a plăcut și când a fost partener cu PSD în structura autocrată USL (PNL-PSD) unde a avut poziție de lider. Nu de simplu penelist.
I-a plăcut și în 2019 când a mituit parlamentari ai PSD cu locuri în PNL contra vot împotriva Cabinetului Dăncilă. Și i-a plăcut și când în anul 2020 a aspirat zeci de primari ai PSD pe care i-a înregimentat în PNL.
Degeaba se vinde acum Ludovic Orban ca marele opozant liberal la adresa PSD. Nu el a fost acela. Ci Klaus Iohannis care a luptat cu PSD pe toate fronturile din momentul în care a fost ales președinte al României.
Și tot Klaus Iohannis, cel atacat acum vehement de fostul șef al PNL a fost cel care de-a lungul întregului an 2020 a preluat asupra sa presiunea pandemiei pentru a proteja guvernarea Orban și PNL de efectele negative de imagine generate de criza covid.
La fel cum tot Iohannis a fost cel care stopat debarcarea lui Orban din fruntea PNL în decembrie 2020 în urma furiei liberalilor pe rezultatul negocierilor strâmbe duse de șeful lor de partid în favoarea USR și a sa personal.
Și exemplele pot continua. N-ar fi nici o surpriză. Trădarea și cultul propriei persoane sunt în firea multor politicieni.
Deși au fost atâtea exemple tragi-comice consumate de-a lungul ultimilor 31 de ani, bâlciul deșertăciunii politice nu se oprește.
Unde e publicul în toată această desfășurare politică prezentă? Pe margine. De unde contabilizează.