Demenţi, schizofrenici, psihopaţi şi oligofreni. Oameni ca noi într-o lume numai a lor. Două ore printre ei te duc pe tărâmuri ascunse. Un defect mintal i-a adus aici. Vii nu vor ieşi.
"Uită-te dom’le la ăştia, uită-te bine! O adunătură, o gaşcă de nebuni care ne-au strâns pe toţi, ne-au băgat aici şi nu ne mai dau drumu’!". Pare un om serios. Vorbeşte calculat, e îngrijit şi, dacă n-ai şti că e internat pe viaţă la balamuc, mai că l-ai crede. Are schizofrenie paranoidă şi e unul dintre cei 207 de "beneficiari", cum li se spune pe hârtie, ai Azilului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică de la Bălăceanca.
Recuperarea şi reabilitarea sunt doar nişte deziderate utopice. Şansele ca un bonav să părăsească ospiciul, altfel decât între patru scânduri, sunt cam aceleaşi ca în următoarele cinci secunde o cometă să lovească Pământul. Chiar şi doctorul Tănase, directorul stabilimentului, a intrat în sistem acum 20 de ani şi acolo a rămas. E locul unde, dacă spui că te cheamă Vadim, în două minute, ai parte de alegeri anticipate.
Romeo şi Julieta de Bălăceanca
Ora 11 şi un sfert. La uşa doctorului Gheorghe Tănase stă în poziţie de drepţi Cătălin. Cică face planton. Pe lângă faptul că e schizofrenic zice că mai are şi SIDA. Când dai să o iei din loc, zbiară la tine, ca lovit de dambla, la propriu: "Sănătate, la mulţi ani!". Dacă-l întrebi de când e aici, răspunsul e năucitor de scurt: "De mult!". Şi continuă să-ţi dea detalii: "M-a lovit o maşină în Regie, vrei să-şi arăt operaţia?". Apoi, cade în dilemă: "Sunt nebun, sau schizofren?".
În faţa căminului, pe bancă se ţin de mână tandru Romeo şi Julieta. "Sunt de nedespărţit. Amor nebun!", mustăceşte doctorul Tănase, care deşi e medic primar generalist, e tobă de psihiatrie. "O iei de nevastă?". "Cum nu! Da’ până ne facem bine...", răspunde serios Romeo cu umor involuntar. Dacă îi bagi în seamă, ai parte de o veritabilă conferinţă de presă. Jimmy se prezintă serios: "Am 35 de ani, sunt electronist şi capricorn!".
Are şi el o iubită care zice că e ambasadoarea SUA în România. "Are turturele la cap!", o deconspiră Jimmy, care are o problemă cu diagnosticul său: "Vreau o reevaluare la IML! Să văd dacă am schizofrenie paranoidă sau în remisie". Medicul salvează situaţia: "Hai, lasă oamenii în pace!". Jimmy se conformează: "Bine, naşule!". Doctorul Tănase a promis să-i cunune.
„Când lumea plânge, io râd. Și invers!”
Poveştile nebunilor sunt tragice, cu toate că atunci când îi asculţi te umflă râsul. I se spune Tataia şi a fost dascăl. Te bate pe umăr şi începe să-ţi povestească aventurile sale din tinereţe. E în plin delir erotic: "Am fost căsătorit de două ori şi am avut o sută de amante. Da’ numa’ una a fost particoleră... Că era călugăriţă! Am întâlnit-o în pădure şi m-a rugat să-i adun ciuperci şi urzici. Şi i-am adunat. Şi am întrebat-o: «Cum plăteşti?». Şi zice: «Ne înţelegem noi!». Şi se aşează cu spatele la un copac. Şi ce să-i fac? Acu’, a murit melcu’ şi nu mai scoate coarnele!".
Tataia are 67 de ani şi un singur dinte. olegii lui fac coadă să vorbească. Doamna Maria are 60 de ani şi e foarte simandicoasă. Are cercei şi trei inele de aur. Nu-i place la Bălăceanca şi ar vrea acasă. Numai că aici e singura ei casă. "Odată, demult, când eram tânără, pentru că am plâns mult după un coleg de facultate... L-am iubit... Părinţii m-au luat şi m-au dus la Predeal, unde o doctoriţă mi-a zis că asta e schizofrenie! Da’, de fapt, io am sindrom depresiv atipic. Adică, când lumea plânge, io râd. Şi invers!".
"Pardon, vreau să mă înscriu la cuvânt!" Colega de cameră a Mariei e Angela. Zice că a fost consiliera juridică a lui Ciorbea. Se uită prin tine şi vorbeşte plat, fără nicio intonaţie: "Am băut mult şi m-am dus la serviciu în izmene, că nu m-am gândit să trec pe acasă să mă schimb. Mi-a zis că-mi desface contractul de muncă. Am pensie 896 şi cont în bancă". Îl are degeaba, că la Bălăceancă n-ai ce face cu banii.
Cristi, un bărbat de vreo 30 de ani, se bagă-n vorbă. "Sunt tapiţer, tâmplar şi croitor. Atâta doar. Nu mă mai însor!", dezvăluie drama care l-a băgat la adus aici. "Pardon, vreau să mă înscriu la cuvânt!", e foarte serios domnul Ilie.
Are 54 de ani şi a fost strungar până în 1993, când l-au internat la Bălăceanca. "Din cauza a două minciuni. Că n-aveam ce mânca am zis că am omorât doi copii şi au zis că sunt criminal! Da’ io nu sunt! Şi m-au băgat aici! Afară sunt om mare, am badigard. Îl cheamă cu 00 şi nu pot să spun ultima cifră...“, îl protejează domnul Ilie pe James Bond. Ironic, pe treningul său albastru e scris cuvântul "LUCK“.
După ce le faci injecţia, se liniştesc
O femeie între două vârste te trage de mânecă discret. Vorbeşte în şoaptă: "Avem şi noi o şansă să plecăm de aici? În septembrie fac 12 ani. Eu am fost pensionată pe caz fizic, da’ m-au internat cu diagnostic de schizofrenie paranoidă. Io zic că de aici nu iese nimeni... Băiatu’ meu nu vrea să mă ia", şi începe să plângă încet.
Doctorul Tănase le ştie poveştile pe dinafară: "Niciunu’ n-are discernământ!". Pe lângă el trece un tip mititel cu o răţuşcă strânsă la piept. În spatele lui, o femeie de aceeaşi statură îl urmeză, în pas cadenţat. Sunt doi oligofreni. La etajul trei, proaspăt renovat, prin vizeta unei uşi metalice vezi doi bărbaţi care privesc în gol, sedaţi. E izolatorul. Locul unde ajungi dacă nu eşti un nebun cuminte. Domnu’ Ticu, o namilă de om, e infirmier la Bălăceanca de 21 de ani: "Stau acolo până se liniştesc. Au avut tentativă de a fugi!", explică domnu’ Ticu cu un aer sobru, profesoral.
Tănase îl completează: "Din patru în patru ore li se face o evaluare. Într-o zi, cel mult două, îşi «revin»... După ce le faci injecţia, adorm şi se liniştesc. O partidă de somn le face bine!".
NEBUNIA, ÎN CIFRE
Ghicitoarea din ospiciu
Tanti Teodora are 64 de ani şi a fost linotipistă la tipografia din Casa Presei. Acum e ghicitoarea stabilimentului. Zice că a învăţat "meserie" de la o grecoaică. E specialistă în chiromanţie şi cititul în cafea. Cu ultima specializare e cam defazată: la ospiciu cafeaua, cola, de fapt, orice băutură ener gi zantă, sunt substanţe interzise. La fel, obiectele tăioase sau banii. Înhaţă mâna stângă şi începe să recite mai abitir ca adevărata fiică a Mamei Omida: "Eşti căsătorit, ai copii şi iubeşti o femeie şatenă cu ochi verzi".
Cu primele două o dă în bară. "Eşti sociabil şi la serviciu te iubesc colegii, o să pleci în străinătate, unde o să munceşti, da’ o să câştigi mulţi bani! E bine?", se uită rugător la tine. Mulţumitor. Tariful: o ţigară. După ce i-o dai îţi pupă mâna.
Aici, singurul viciu permis e fumatul. Aproape toţi fumează şi cerşesc după tutun precum copiii după dulciuri. Medicul explică raţionamentul: "Altfel s-ar agita foarte tare!". Cu ani în urmă aveau normă zilnică de ţigări. Carpaţi sau Mărăşeşti. Era un truc ca să accepte să ia pilulele. Le cumpără ţigări din banii săi. Se scuză, jenat: "De-astea proaste, de contrabandă!".
Iubirile nebune
"Ce au ei e ca un cancer al psihicului! Sunt cazuri tragice... Pentru majoritatea lor, Bălăceanca e ultima staţie! Mulţi nu mai au niciun membru al familiei. Săracii de ei nu au conştiinţa bolii... Nu înţeleg de ce trebuie să ia pastile. Dacă ar fi acasă, la ai lor, mai grav, ar avea acces şi la o ţuică!", vorbeşte empatic Gheorghe Tănase. Instituţia s-a înfiinţat în 1985 sub denumirea de Cămin-spital pentru ca, în 2001, să fie rebotezată cu actualul nume. La Bălăceanca sunt 207 de bolnavi, cu vârste între 18 şi 80 de ani. Există şi o rată a mortalităţii: unu-două decese pe an.
Dar efectivul se reface repede. De natalitate nu poate fi vorba, deşi "beneficiarii" se iubesc între ei pe unde apucă: "Au dreptul la viaţă sexuală! La femei, dacă familia dispune, li se montează sterilet. În caz de o sarcină nedorită se întrerupe îmediat! Se mai întâmplă o dată sau de două ori pe an". Normalii care au grijă de nebuni
La Bălăceanca ajung bolnavii irecuperabili, care nu pot trăi în societate. "Avem psihotici, demenţi şi oligofreni...", prezintă doctorul Tănase "meniul" azilului. Costul lunar al unui "beneficiar" e de 1.800 de lei. Spre comparaţie, un puşcăriaş costă societatea 4.000 de lei.
Personalul e format din 130 de salariaţi, din care 85 sunt numai infirmierii şi îngrijitorii. Medici sunt patru la număr: trei generalişti şi un psihiatru cu jumătate de normă. E şi nu e adevărat că şi doctorii se scrântesc dacă stau prea mult printre nebuni. Doctorul Tănase are 54 de ani şi a început să lucreze în sistem acum două decenii la un azil similar.
De patru ani e aici: "Psihiatrii vin, capătă experienţă şi pleacă. Alţii nu rezistă sau nu le place. În patru ani s-au perindat trei. Trebuie să ai structura psihică să rezişti în sistem". E un mit şi că doctorii câştigă fabulos: "Un psihiatru cu normă întreagă ar trebui să ia, cu tot cu sporul de 85% negociat cu sindicatul, maxim 16 milioane".
E PLIN DE INTELECTUALI
"Naşul" La fereastra cabinetului doctorului Tănase apare Cătalin: "Mă fotografiaţi şi pe mine? Sunt frumos sau nebun?". "Pacienţii nu mă enervează. Mă calcă pe nervi unii dintre angajaţi! La ăştia nu le dau pastile!", râde medicul. Pe perete are atârnată poza înrămată a doctorului Eduard Pamfil, fondatorul şcolii de psihiatrie din România.
"N-am putut să mă specializez şi în psihiatrie că, pe atunci, dacă săreai de 35 de ani, nu mai aveai voie", regretă doctorul. Mai zice că azi se face psihiatrie după model american: "Eu am furat meseria de la cei şcoliţi pe tiparul german, părinţii psihiatriei mondiale!". "Naşul" îndrăgostiților de la Bălăceanca are şi un prieten printre pacienţii săi: "Pe Nelu l-am cunoscut în ’90, la Plătăreşti. E oligofren şi, pe deasupra, are şi tetrapareză. Stă în cărucior. Uneori, vorbeşte bine...".
Ceauşescu, Hagi şi câţiva de Mutu
La Bălăceanca sunt poveşti de amor mai grozave ca cele dintre Moni şi Iri sau Pepe şi Oana. Sunt gelozii adânci. "Când se plictisesc unu’ de altu’ apare şi trădarea. «M-a tradus! S-a dus cu altu!», vin şi-mi spun oamenii. Trebuie să le cânţi în strună, că le dăm garsonieră separată… Şi se mai liniştesc", e foarte serios doctorul Tănase.
În 20 de ani de trai "nebunesc" a avut pe mână multe VIP-uri: "N-am cunoscut niciun Picasso. În schimb, l-am avut pe Eminescu, pe Veronica Micle, Ceauşescu, Dumnezeu, Hagi, Ronaldo şi câţiva Mutu! Acum, n-avem astfel de personalităţi...". A avut şi un ziarist printre "clienţii" săi. Mulţi sunt intelectuali: ingineri, arhitecţi, medici, farmacişti sau chimişti.
"ALO, 112? AICI BĂLĂCEANCA"
Bomba de la Cotroceni
Bolnavii au, de două săptămâni, mâncare de la o firmă de catering. Ieri au mâncat la micul dejun parizer cu unt şi ceai. La prânz, ciorbă de legume, tocăniţă de pui cu mămăligă şi biscuiţi, iar la cină un adevărat festin: cartofi franţuzeşti cu crustă de bânză.
Odată cu criza au dispărut sponsorizările şi donaţiile. În schimb, mai sunt surprize: “A dat unu’ telefon - că au dreptul ăsta - la 112 şi a anunţat că e o bombă la Cotroceni. Într-o oră ne-am trezit cu SRI-ul pe cap. Au încheiat un proces-verbal, au râs şi au plecat!", se amuză doctorul Tănase.
Unii sunt, câteodată, periculoşi. “Eu am învăţat să-mi păzesc spatele. Da’, uite, chiar ieri, un schizofren a bătut o infirmieră. I-a dat un pumn în spinare". La plecare, în faţa porţii cu gratii a azilului, Marinică, un pacient de 60 de ani scoate limba la noi. E ceasul unu şi un sfert. Două ore cât o sută de vieţi.