Baia Mare şi-a luat extremă de top!

Transfer de marcă reuşit de vicecampioana HCM Baia Mare, echipă care a reprezentat handbalul românesc în actuala ediţie a Ligii Campionilor.

Maramureşenii au pus mâna pe una dintre cele mai bune extreme din lume, Camilla Herrem. Norvegianca în vârstă de 27 de ani a semnat marţi seară un angajament valabil doi ani şi care va intra în vigoare din vară, când Camilla va încheia contractul cu actuala ei echipă, Byåsen HE, la care a jucat în ultimii opt ani. "E una dintre cele mai bune jucătore pe postul ei din lume. O urmărim de ceva vreme. Am propus-o conducerii clubului, care a acceptat-o imediat. Ea a venit anul trecut să vadă condiţiile de pregătire de aici, iar acum a decis să semneze", ne-a mărturisit Costică Buceschi, antrenorul echipei HCM. Mai ieftină decât o româncă! Buceschi spune despre Camilla că e o profesionistă desăvârşită. "Dincolo de programul echipei, norvegianca are propriul program de pregătire. Este extraordinară! Va fi un exemplu pentru celelalte jucătoare din lotul nostru. Şi, să vă mai spun ceva: a fost mult mai ieftin să o aducem pe Herrem decât să achiziţionăm o altă jucătoare din campionatul intern. Aici e paradoxul nostru. Într-o ţară săracă există salarii şi pretenţii mari", a mai spus Buceschi. "Aducând o jucătoare de top, dăm un plus de profesionalism clubului şi un exemplu pentru alte jucatoare în ceea ce înseamnă pregătire individuală şi viaţă sportivă. Nu pot decât să-i felicit pe cei de la club şi vreau să le amintesc, ca de fiecare dată, că tot ceea ce fac se datorează comunităţii, datorită băimărenilor. Pentru că prin aportul băimarenilor se realizează performanţă la acest club şi fiecare leu care intră în club trebuie respectat", a declarat, pentru emaramures.ro, Cătălin Cherecheş, primarul oraşului Baia Mare.

După ce a semnat contractul, Camilla s-a pozat bucuroasă în tricoul ci cu fularul echipei HCM Foto: emaramures.ro