Badea face SPECTACOL la CNA! Cum s-a apărat realizatorul tv de acuzațiile aduse. Replicile cu care i-a DAT PE SPATE pe toți

Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei”, de la Antena 3, Mircea Badea, s-a apărat marți în fața CNA, unde s-a prezentat după ce a fost reclamat de procurorul George Bucurică, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița.

Badea, care a participat la ședința publică s-a apărat în fața membrilor CNA, folosind o replică incredibilă. 

Ce scrie Bucurică, în reclamație, potrivit Paginademedia.ro:

„Chiar dacă aceasta (emisiunea În gura presei n. red) se prezintă ca fiind o emisiune de divertisment-pamfletar, nu se poate ca imaginea mea să fie asociată cu cea a unor persoane de sex feminin aflate în diverse situații mai mult sau mai puțin compromițătoare, iar jurnalistul Mircea Badea să mi se adreseze cu ”băi procuroare”. 

Bucurică a ajuns să fie subiect de știre după ce a fost acuzat că ar fi hărțuit o femeie care este parte într-un dosar instrumentat de el”.

Care a fost replica lui Mircea Badea, potrivit aceleași surse:

„În primul rând, emisiunea În gura presei este la douășpe noaptea. Atunci, în principiu, minorii au altă treabă și îi reținem, adică să se duce să se culce. În al doilea rând, indiferent de opțiunea sau de gusturile fiecăruia sau de subiectivismului fiecăruia, aici trebuie să se aplice o lege. Din punctul meu de vedere, nu a fost încălcată nicio lege.

Înțeleg că domnul procuror Bucurică are „naturelul simțitor” și nu îi convin emisiuni de televiziune, dar asta nu înseamnă că automat ce nu îi convine unui procuror este și în afara legii. 

Înțeleg că este deranjat că i-am zis „Bă, procurorule”. Repet, poate domnul Bucurică are naturalul simțitor și simte nevoia să ia lumină de la unitatea de elită, așa se exprima doamna procuror general Kovesi, despre domnii de la Ploiești.

Domnii de la Ploiești, toți magistrați, toți procurori, aveau niște exprimări mult mai dure și mai colocviale. Mai fruste decât un simplu „Bă”. Ei vorbeau cum îi ard ca pe șoareci, ca pe șobolani. Asta cu „Bă” e un apelativ. Bine că nu i-am zis „fă”. „Bă” este „captatio benevolentiae”, cum ar spune strămoșii noștri romani.

Despre treaba cu „obsedatul sexual”, păi scria mare pe prima pagină din Evenimentul zilei. Expresia îi aparține ziarului Evenimentul zilei, nu mie, deși cred că este una corectă. 

Sigur că domnia sa beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar eu de la televzior nu-l bag la pușcărie pe Bucurică, nu am această putere. Din punctul meu de vedere nu s-a încălcat legea.

Vreau să mai fac o precizare. Cred că voi veni foarte des la ședințele de la CNA, pentru că am observat că sunt foarte multe plângeri. Deranjez pe foarte multă lume, lucru care mă bucură, chiar mă „Bucurică”, și aș veni în apărarea mea de fiecare dată când este posibil acest lucru”, a spus Mircea Badea.