Baconschi: Alianţa de Centru-Dreapta poate ajunge până la 35% la parlamentare

Preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate, Teodor Baconschi susţine că la alegerile parlamentare, Alianţa de Centru Dreapta poate atinge 35% din preferinţele electoratului, având în vedere că românii sunt dezamăgiţi de USL.

"Cred că putem viza 30-35% pentru că românii sunt dezamăgiţi de USL, pentru că bilanţul intern şi extern al acestei guvernări este, din păcate, mult mai prost decât s-ar fi putut asteptau chiar si sustinatorii USL şi cred cred că o răsturnare de situaţie este posibilă. Nu ştiu dacă tactic este dezirabilă pentru 2013, care va fi un an complicat pentru că practic adevăratul impact economic negativ al crizei police de anul acesta se va deconta anul viitor",a afirmat Baconschi pentru RFI.

 În privinţa coabitării dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, fostul ministru de externe s-a arătat optimist, precizând că "dacă nu avem bună guvernare, nu mai poate fi vina lui Traian Băsescu".
 "Premierul, întors din Africa de Sud, se va comporta aşa cum a promis în The Guardian, că va inventa o formulă de coabitare civilizată, preşedintele n-are cu ce să-i încurce", crede Baconschi. Fostul ministru de externe a mai precizat că Traian Băsescu are probabil, o serie de aşteptări de la PDL, partid în care a activat înainte de a deveni şeful statului. "Traian Băsesu îşi va încheia în mod normal mandatul peste doi ani dar în acelaşi timp trebuie şi cred că şi preşedintele aşteaptă de la fostul său partid, un semn de maturitate, de autonomie politică, dovada că merge pe picioarele proprii şi că reuşeste să împingă în prim-planul scenei oameni noi care pot convinge alegătorii". În ceea ce priveşte construcţia de centru-dreapta, Teodor Baconschi a precizat că urmează să fie prezentate listele comune de candidaţi, programul de guvernare, dar şi un calendar de acţiuni comune, punctând că toate acestea se vor face într-un interval de timp relativ scurt.  "Vom prezenta electoratului de centru-dreapta liste comune de candidaţi, selecţionaţi şi după criterii profesionale şi de integritate, în cadrul unei construcţii politice noi care, cel puţin în această etapă este o alianţă electorală, nu o alianţă politică înscrisă la Tribunal. Urmează un program de guvernare, se lucrează la un calendar de acţiuni comune, sper ca toţi cei intraţi în construcţie să vorbească pe o singură voce şi toate acestea se vor face într-un interval scurt, mai sunt 100 de zile până la alegerile generale", a precizat preşedintele FCD.