Bacalaureatul 2022. Absolvenții de liceu susţin, miercuri, 23 iunie, proba la alegere a profilului şi a specializării. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, proba va începe la ora 9:00, însă accesul în săli este permis până la ora 8:30. Subiectele și baremele pentru probele la alegere - fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie - vor fi publicate pe subiecte.edu.ro, la ora 15:00.
Bacalaureatul 2022 continuă miercuri, 22 iunie, cu proba la alegere, în funcție de profil, şi anume: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12,00). Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12,00 - 18,00, în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare).
Probele sunt monitorizate audio-video
Important! Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.
Bacalaureat 2022 - Biologie și Anatomie
Liceenii care au optat pentru Biologie la proba la alegere a profilului au putut să aleagă dacă dau examenul din Biologie vegetală și animală sau din Anatomie.
Potrivit Ministerului Educației, Biologia a fost o opțiune pentru absolvenții unui liceu cu filieră teoretică de la profilele real - Matematică-informatică sau Ştiinţe ale naturii. De asemenea, cei care au terminat Filieră tehnologică, profil Resurse naturale şi protecţia mediului și Tehnic. Biologia a fost o opțiune și pentru absolvenții liceelor militare.
În cadrul examenului la Biologie vegatală și animală se evaluează modul de descriere a particularităţilor structurale şi funcţionale ale celulelor, ţesuturilor, organelor, sistemelor de organe la plante, animale şi om, utilizând limbajul ştiinţific adecvat. În cadrul examenului la Anatomie se evaluează nivelul de identificare a principalelor componente structurale ale sistemelor de organe la om, precum şi funcţiile acestora. În materia de studiat la Anatomie a intrat și genetica și genetica moleculară.
Bacalaureat 2022 - Matematică- Informatică
Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat 2022 se elaborează în baza prezentei programe și nu vizează conținutul unui manual anume.
Competențe de evaluat: – construirea algoritmilor corespunzători unor prelucrări elementare și reprezentarea lor în pseudocod și prin programe scrise în limbaj de programare (Pascal, C sau C++, la alegere); – analiza rezolvării unei probleme prin urmărirea evoluției valorilor variabilelor prelucrate de algoritmul corespunzător; – abstractizarea rezolvării prin construirea unor algoritmi echivalenți; – identificarea și utilizarea tipurilor de date predefinite specifice unui limbaj de programare; – definirea și utilizarea unor tipuri de date proprii; – identificarea și utilizarea operatorilor predefiniți elementari; – identificarea și utilizarea subprogramelor predefinite elementare; – identificarea și utilizarea regulilor sintactice specifice limbajului de programare studiat; – definirea și apelul unor subprograme proprii cu înțelegerea mecanismelor de transfer prin intermediul parametrilor; – identificarea proprietăților unor structuri de date necesare în rezolvarea problemelor cu ajutorul calculatorului și utilizarea unor modele de memorare a acestora; – organizarea datelor ce intervin în rezolvarea unei probleme utilizând structuri de date adecvate; – organizarea etapelor de prelucrare ce formează un algoritm utilizând structuri de control și module de program; – folosirea unor metode sistematice de rezolvare pentru probleme de generare; – analiza unor algoritmi echivalenți de rezolvare a unei probleme în vederea alegerii algoritmului optim.
Bacalaureat 2022 - Geografie
Examenul la Geografie începe la ora 09.00, iar candidații trebuie să intre în sălile de examen până cel târziu la ora 8.30. După ce primesc subiectele, absolvenții au la dispoziție trei ore pentru a rezolva cerințele de pe foaia de examen. Ei trebuie să obțină cel puțin nota 5 pentru a promova examenul de bacalaureat.
Baremele și subiectele vor fi publicate de Ministerul Educație pe site-ul edu.ro după-amaiză, când toți candidații au încheiat proba și au părăsit sălile de examen. Toți absolvenții de licee teoretice cu profil umanist și cei de la filiera tehnologică, profil servicii, precum și toate specializările din filiera vocaţională, cu excepția profilului militar. Programa la Geografie prevede evaluarea cunoștințelor candidaților cu privire la utilizarea corectă şi coerentă a terminologiei specifice, prezentarea aspectelor definitorii ale spaţiului european şi național și prezentarea comparativă a elementelor de geografie fizică şi umană din Europa şi din România.
Materia prevăzută în programa pentru Bac 2022 la Geografie:
-Spaţiul românesc şi spaţiul European -Elemente fizico-geografice definitorii ale Europei şi ale României -Ţările vecine României.
Bacalaureat 2022 - Logică
Toți absolvenții de licee teoretice cu profil umanist și cei de la filiera tehnologică, profil servicii, precum și toate specializările din filiera vocaţională, cu excepția profilului militar, au putut să își aleagă Logica la proba la alegere a profilului.
Programa la Logică de la Bac 2022 este împărțită în două teme mari: Societate, comunicare și argumentare și Tipuri de argumentare. Pentru fiecare dintre aceste teme există o serie de subiecte care intră în programă.
Testul de al Bac 2022 la Logică va fi compus din trei subiecte fiecare cu grad diferit de dificultate.
Bacalaureat 2022 - Psihologie
Toți absolvenții de licee teoretice cu profil umanist și cei de la filiera tehnologică, profil servicii, precum și toate specializările din filiera vocaţională, cu excepția profilului militar, au avut posibilitatea să își aleagă Psihologia pentru Bac.
Programa la Psihologie pentru Bac 2022 este concepută în așa fel încât candidații să dovedească faptul că au capacitatea de utilizare a conceptelor specifice psihologiei, pot să analizeze și să exemplifice procesele psihice, componentele personalităţii, precum şi a corelaţiilor dintre ele.
Din materia studiată la Psihologie, candidații trebuie să învețe două capitole pentru Bac: Procesele psihice şi rolul lor în evoluţia personalităţii și structura şi dezvoltarea personalităţii.
Bacalaureat 2022 - Sociologie
Toți absolvenții de licee teoretice cu profil umanist și cei de la filiera tehnologică, profil servicii, precum și toate specializările din filiera vocaţională, cu excepția profilului militar, au avut posibilitatea să își aleagă Sociologia pentru Bac.
Din materia studiată de liceeni în clasa a XI-a, în programa de la Sociologie pentru Bac 2022 au fost cuprinse două capitole:„Perspectiva sociologică asupra societăţii. Metodologia cercetării sociologice” și „Societatea şi viaţa socială”. Testele de la Bac la Sociologie sunt alcătuite din trei subiecte care variază ca dificultate.
Fiecare dintre cele trei subiecte primește 30 de puncte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu.
Bacalaureat 2022 - Economie
Absolvenții de licee teoretice cu profil umanist și cei de la filiera tehnologică, profil servicii, precum și toate specializările din filiera vocaţională, cu excepția profilului militar, au avut posibilitatea să își aleagă Economie pentru Bac. În programa pentru Bac la Economie sunt cuprinse capitolele legate de consumator, producător și piață.
Testul al Economie va fi împărțit în trei subiecte, fiecare cu câte două subpuncte. Primul subiect acumulează un total de 30 de puncte, al doilea 40 de puncte, iar subiectul al treilea este notat cu 20 de puncte.
Bacalaureat 2022 - Filosofie
Absolvenții de licee teoretice cu profil umanist și cei de la filiera tehnologică, profil servicii, precum și toate specializările din filiera vocaţională, cu excepția profilului militar, au avut posibilitatea să își aleagă Filosofie pentru Bac.
Din material studiată de elevi în liceu la FIlosofie, pentru Bacalaureat 2022 intra capitolele legate de Om, Morală, Politică și Cunoaștere.
Testele la Filosofie sunt structurate pe trei subiecte mari, fiecare notat cu 30 de puncte.
La primul subiect sunt 10 întrebări grilă cu variante de răspuns. Candidații trebuie să aleagă o singură variantă și, chiar dacă pot parea foarte simple, este important ca enunțurile să fie citite cu atenție.
Subiectul doi are trei puncte. Primul se notează cu 16 puncte, fiind mai complex, iar următoarele două, cu răspunsuri mai simple, au câte 8 puncte fiecare.
La ultimul subiect se dă un text filosofic pe baza căruia trebuie răspuns la mai multe cerințe formulate de autorii subiectelor.
Calendar Bacalaureat 2022 - sesiunea de vară
23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale Calendar Bac 2022, sesiunea august – septembrie
Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat 2022 în sesiunea de vară se pot înscrie în sesiunea de toamnă a examenului de BAC 2022, când probele scrise vor fi susținute înaintea celor orale. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 18-25 iulie 2022. Probele scrise vor avea loc între 16 și 19 august 2022, iar primele rezultate vor fi afișate pe 31 august 2022.
Calendar Bacalaureat 2022 - sesiunea de toamnă
18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00) 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului de Bacalaureat 2022 a fost aprobat şi publicat de Ministerul Educației.