Statistică îngrijorătoare după proba orală de la limba şi literatura română. Mai puţin de 70% din candidaţii la bacalaureat au obţinut certificatul de utilizator experimentat la proba orală de limba şi literatura română.
Conform ministerului Educaţiei, 69,33% au obţinut certificat de utilizator experimentat. Totuşi, acest procent este mai bun cu 2,21% decât cel din 2014.
“În perioada 8 - 12 iunie s-a desfăşurat evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română (proba A), respectiv evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă (proba B), probe în cadrul sesiunii iunie - iulie 2015 a examenului naţional de Bacalaureat.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, la proba A, din totalul elevilor evaluaţi (142.266), 98.631 de candidaţi (69,33%) au obţinut certificatul de utilizator experimentat (cu 2,21% peste nivelul înregistrat în 2014), 31.172 de elevi (21,91%) au obţinut certificatul de utilizator avansat (în creştere cu 0,38% faţă de aceeaşi sesiune a anului 2014), iar 12.463 de elevi (8,76%) au primit certificatul de utilizator mediu, procent inferior celui de anul trecut (9,16%). Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 145.073 de absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care s-au prezentat 142.276 de candidaţi. 2.798 de elevi au absentat, iar 9 au fost eliminaţi întrucât au recurs la tentative de fraudă.
Pentru susţinerea probei B (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă) s-au înscris 7.443 de candidaţi. Dintre aceştia, au fost evaluaţi 7.335 de candidaţi, care au obţinut următoarele rezultate: utilizator mediu - 155 de elevi (2,11%), utilizator avansat - 1.014 elevi (13,82 %), utilizator experimentat - 6.166 de elevi (84,07%). 108 candidaţi nu s-au prezentat. În ansamblu, procentele înregistrate în acest an sunt uşor superioare celor din 2014. Sesiunea iunie-iulie 2015 continuă în această săptămână (15-19 iunie) cu evaluarea competenţelor digitale, probă urmată de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (22-26 iunie). Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, încep luni, 29 iunie, cu testarea cunoştinţelor de limbă şi literatura română (proba E)a)”, se arată în comunicatul de presă remis de Ministerul Educaţiei.