Subiectele date ieri la Matematică i-au bucurat pe mulți dintre absolvenții liceelor cu profi l de matematică-informatică și de științele naturii. În schimb, la profilul umanist, Istoria le-a pus probleme elevilor care au învățat superficial materia.
„Cel mai ușor Bac posibil. La anul, primim adunări și scăderi”, au spus în cor elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București la ieșirea din examenul de matematică susținut ieri. Astfel, dacă anul trecut proba la matematică i-a descurajat pe mulți, anul acesta subiectele au fost apreciate drept ușoare de absolvenți.
Au terminat examenul înainte de termen
Lăzăriștii s-au arătat încrezători în șansele lor de a obține note mari chiar dacă mulți au ieșit din examen cu o oră înainte de expirarea timpului de lucru. „O să iau peste 9”, se lăudau elevii la tot pasul astfel că subiectul favorit de discuție a fost alegerea unei facultăți în țară sau în afară. Daria Cristea, una dintre „lăzăriste”, a fost deja acceptată de mai multe universități prestigioase din Marea Britanie, acest lucru motivând-o și mai mult să învețe temeinic pentru examenul de Bacalaureat: „Subiectele la matematică au fost ușoare, am terminat într-o oră, mă aștept la o notă mare“, a mărturisit fata la ieșirea de la examen.
Victor Nicolae, profesor de matematică al liceului s-a arătat, la rândul lui, încrezător în șansa elevilor de a lua note mari: „Subiectele au fost conform programei, de nivel mediu, elevii care au învățat nu au avut cum să întâlnească dificultăți“. Întrebat dacă accesibilitatea subiectelor va conduce la promovabilitate mai mare, profesorul ne-a declarat că totul este în funcție de elevi. „Promovabiliatea depinde de cât de mult au învățat. Sunt copii care învață și copii care nu învață. Elevii care au învățat vor lua peste 8.50.“
Și colegii Dariei Cristea de la profilul umanist care au avut de susținut proba la Istorie s-au lăudat că s-au descurcat foarte bine. Andrei Poroșanu afirmă că subiectele au fost de nivel mediu și că nu au fost capcane astfel încât cei care au învățat, au știut ce să scrie. Singurul dezavantaj, a spus absolventul a fost acela că, a trebuit să scriem mult. Andrei mărturisește că țintește către Facultatea de Jurnalism.
Istoria, greu de tocit
Tot ușoare li s-au părut exercițiile la matematică și elevilor de la Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes” din Capitală. „Subiectele au fost mai ușoare ca la simulare, accesibile“, a declarat Alexandra, una dintre absolvente. La istorie însă, subiectele de pe biletul de examen le-au dat de furcă absolvenților de la liceul de limbă spaniolă.
Una dintre eleve a mărturisit că nici măcar nu a abordat subiectul III de pe biletul de examen în care li se cerea să elaboreze un eseu despre rolul spațiului românesc în relațiile internaționale în secolele XIV-XVIII. Eleva speră însă să nu fie nevoită să repete experiența Bacalaureatului.
„La istorie e doar de tocit “, este de părere absolventa de la Cervantes. La poarta liceelor stăteau reprezentanții unor facultăți private care împărțeau absolvenților care ieșeau de la examen fluturași pe care scria că vor fi primiți în amfiteatre chiar dacă nu trec examenul maturității.
A treia sesiune de Bac?
Pentru cei care nu vor reuși să treacă nici de a doua sesiune de Bac, din toamnă, Guvernul a prevăzut, într-o ordonanță de urgență care modifică Legea Educației, posibilitatea organizării celei de-a treia sesiuni a bacalaureatului.
Zeci de tentative de fraudă
Nu mai puțin de 80 de candidați au fost eliminați miercuri pentru tentativă de fraudă de la proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat, la care au fost prezenți 94,52% dintre absolvenții de liceu înscriși la această sesiune, potrivit datelor parțiale centralizate de Ministerul Educației. Cei mai mulți elevi au fost prinși în timp ce încercau să copieze cu telefonul. Vineri, 4 iulie, elevii vor susține proba la alegere a profilului și specializării, iar afișarea rezultatelor va avea loc pe 7 iulie. Elevii nemulțumiți de nota obținută pot depune contestații în aceeași zi, care urmează să fie soluționate în perioada 8-10 iulie. Pe 11 iulie, se afișează rezultatele finale.