2014. Doi inspectori arădeni și o profesoară au fost prinși luând mită consistentă de la elevi pentru a-i ajuta să obțină note mari la „examenul maturității”
Descindere ca-n filme, duminică noaptea, la reședința inspectorului școlar adjunct de la Arad, Mihai Spânu, profesor de matematică. Polițiștii au spart ușa cu berbecul și au pătruns în forță în locuința acestuia, având informații potrivit cărora profesorul ar fi pus la punct o rețea de fraudare a examenului și nevoind ca probele să dispară. Spânu a fost dus la audieri, împreună cu inspectorul școlar Simona Crâsnic și profesoara de română Lavinia Biț. Potrivit anchetatorilor, Biț a fost prinsă cu banii strânși de la elevi, îndreptându- se către casa lui Spânu. Cadrul didctic a ales să colaboreze cu procurorii.
Denunțul liceenilor
În urma per cheziției, anchetatorii au găsit la Spânu banii și listele pe care erau trecute numele elevilor care urmau să fie ajutați, iar Crâsnic a fost prinsă în baie cu mai multe bilețele pe care erau trecute nume de elevi, rupte.
Ancheta a pornit de la mai mulți liceeni care au denunțat aceste practici după ce au aflat de la colegii lor cum și-au aranjat notele. În cauză a fost implicat un investigator sub acoperire, care l-a căutat pe Spânu, spunând că fiul lui nu prea s-a ținut de carte, iar ofițerii de la SRI au asigurat sprijin de specialitate.
300 de euro costa nota 6
Acasă la inspectorul Spânu s-au găsit aproape 10.000 de euro. Mercurialul șpăgii era următorul: pentru nota 6 la o materie, părinții plăteau 300 de euro, iar pentru fiecare punct în plus, încă 50 de euro. În final, dacă elevul urma să ia note maxime, familia avea o cheltuială de 1.500 de euro la cele trei probe scrise.
Elevii care au dat șpagă urmau să pună semne pe lucările lor, gândite astfel încât să înșele vigilența corectorilor. Duminică seara, Spânu ar fi trebuit să se întâlnească cu evaluatorii corupți din cele patru centre de evaluare din Arad, ca să le înmâneze niște pixuri speciale (aceleași cu care elevii care au plătit urmau să își scrie lucrările). Pixurile erau prevăzute cu sistem de ștergere, pentru ca la probele de tip grilă corectorii să poată modifica greșelile, astfel încât din lucări slabe să rezulte unele de nota 10. La matematică, pe pagina a treia din lucrare, elevii urmau să scrie, ca din greșeală, o formulă ce nu avea legătură cu subiectul, care avea să fie ștearsă ulterior, iar la istorie, trebuiau să menționeze „bătălia de la Rovine”, ca apoi să o taie, susțin anchetatorii. Spânu a fost demis, ieri, din funcție.