BAC PESTRIŢ: de la camere full-HD la mânării cu voia primarilor. Promisiunea inedită a unui edil

Dacă în unele centre există camere performante, în altele sunt şanse să se ia curentul, dacă ar fi să ne luăm după promisiunile electorale ale unor edili.

Dacă anul trecut, prezenţa camerelor la examenul de bacalaureat nu a fost obligatorie, iar asta s-a văzut în notele mari obţinute în centrele nesupravegheate, din acest an, monitorizarea video e obligatorie. Conducerea liceelor, autorităţile locale şi şefii de la Educaţie au pus mână de la mână şi au cumpărat camere şi acolo unde nu erau, pentru ca examenul să fie unul corect pentru toţi elevii. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă Cu toate acestea, breşe tot există, întrucât sistemul de supraveghere va funcţiona cu mici diferenţe de la un centru la altul. În funcţie de buzunar, unele unităţi s-au dotat cu camere performante full-HD, pe când altele s-au mulţumit şi cu cele web, cu o rezoluţie mai mică şi cu o imagine mai slabă. Iar dacă legea prevede doar supraveghere video, unele licee au anunţat că vor da drumul şi la sunet. De exemplu, în Olt, judeţ în care nu au existat camere video anul trecut şi unde rezultatele au fost peste medie (54%), anul acesta au fost montate camere performante, care au funcţionat "cu sonor" încă de la proba orală. "Avem instalate camere full-HD, care captează şi sunetul. Ele au fost pornite şi la proba de competenţe şi suntem pregătiţi şi pentru probele scrise", ne-a declarat Adrian Stroe, directorul-adjunct al Liceului "Mihai Viteazul" din Caracal. Şi la Iaşi, camerele vor capta şi sunetul. În judeţul Dolj, în toate cele 43 de centre de examen au fost montate camere web, precizează inspectorul Georgică Florea. "Nu contează că sunt camere web, ele preiau o imagine de ansamblu, atât din sala comisiei, cât şi din sălile de clasă". Şi în Cluj, unde anul trecut au existat camere video în toate centrele doar în sesiunea de toamnă, au fost instalate mai ales camere web. "Performanţele camerelor video diferă de la un centru la altul", recunoaşte purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Cluj, Horia Coarcheş. În Capitală, încă se mai lucrează la montarea camerelor, iar la proba de competenţe acestea au funcţionat sporadic. "Sunt şi camere web, şi altfel de camere, care vor capta doar imagine, nu cunosc să prindă şi sunetul. Ele vor fi îndreptate în principal spre elevi, pentru că aşa se pot observa şi mişcările supraveghetorilor. Dar niciun profesor nu-şi permite să sufle, pentru că elevii se laudă", dă asigurări Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB. Cum calitatea camerelor diferă între centrele de examen, unii dintre elevi se simt defavorizaţi Licee fără curent la examen Dacă supravegherea îi mai sperie totuşi pe elevi, o altă situaţie i-ar face invidioşi pe toţi candidaţii. Coincidenţă sau nu, Liceul "Nicolae Rotaru" din Constanţa riscă să rămână fără curent chiar în timpul probelor, din cauza restanţelor la electricitate. Asta înseamnă că nici camerele nu vor funcţiona. O situaţie asemănătoare e întâlnită într-un oraş din judeţul Olt, unde primarul le-a promis elevilor în campanie, mai în glumă, mai în serios, că va tăia curentul la examen. "Câţiva dintre colegii noştri chiar au început să creadă asta", se laudă unul dintre elevi. Citiţi şi:

  • Prostie sau confuzie? Ce caută elevii cu fiţuica la Bac-ul oral
  • Bac-ul relaxaţilor: Note maxime, eforturi minime
  • FĂRĂ CAMERE video la probele orale!
  • Ce păţesc elevii care sunt prinşi cu telefoanele, chiar dacă nu vor să copieze