România este este EPICENTRUL CREȘTINISMULUI! O nouă previziune CUTREMURĂTOARE a BABABEI VANGA: ”Pământul, Apa, Focul vor veni...”

Noi descoperiri incredibile legate prezicătoarea Baba Vanga, din Bulgaria. Cu puțin timp înainte să plece la ceruri, Vanga a fost înregistrată pe o bandă de magnetofon când spunea o previziue. Ulterior, caseta a ajuns la una dintre nepoatele sale.

Potrivit kfetele.ro, rugămintea sa era ca această previziune să ajungă la o anumită dată la o persoană anume, care are misiunea de a o face cunoscută în toată România. Prezicătoarea spunea că ea a ”românii sunt oameni special, dar nu mai cred în valorile lor și, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor.

Iată previziunea Babei Vanga.

„Eu sunt foarte mică pentru că el să vina la mine, așa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 și, în cel mult o luna de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie data celor din preajmă să. Să va ajute Dumnezeu! În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucură întregul Pământ de nașterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul sau. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O data cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatră de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaște vor fi cei din poporul sau, poporul din care el a ieșit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârșirii, din întreagă lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un câl viu, ci cu un câl din fier, pe care singur îl va mânui.”