Un nou „club de presă”, înființat recent, stârnește controverse. În spațiul public s-a vehiculat să mai multe televiziuni ar face parte din noua organizație, una dintre ele fiind B1 TV. Reprezentanții postului au dezmințit aceste informații.
Reprezentanții postului B1 TV au dezmințit informațiile potrivit cărora postul ar face parte dintr-un nou „club de presă” proaspăt înființat. Ei s-au declarat surprinși de această informație și susțin că este total eronată, televiziunea nefiind implicată într-un astfel de proiect. S-a precizat și faptul că postul nu a făcut niciun acord cu acest nou organism media.
„B1 TV nu interzice, ba chiar încurajează apartenența jurnaliștilor săi la diferite organizații profesionale, dar facem precizarea că B1 TV ca instituție nu este și nici nu va fi membru într-un organism pe care noi îl considerăm prea puțin reprezentativ pentru presa din România. Din informațiile pe care le avem până acum, niciun jurnalist din redacția B1 TV nu este membru în acest club de presă. Și chiar dacă ar fi, este dreptul său la liberă asociere, dar această calitate nu înseamnă că reprezintă în vreun fel instituția la care lucrează”, se arată pe site-ul oficial al televiziunii.
Reprezentanții B1 TV au precizat că nu doresc să își asocieze în niciun fel numele cu acest nou aşa-zis „club de presă”.