Pe 15 octombrie, avocatul Toni Neacșu a înaintat românilor o petiție, aceștia fiind îndemnați să nu asiste impasibili la actele de modificare a Constitutiei de către parlamentarii români. În acest sens, avocatul a cerut Senatorilor să nu înlăture abaterea disciplinară în cazul nerespectării deciziilor Curtii Constitutionale a Romaniei, așa cum se și dorește.
Astfel, avocatul Toni Neacșu a transmis că posibilitatea ca judecătorii să nu mai ia în considerare legile fundamentale ale țării contravine principiilor statului de drept. Petiția sa a fost semnată de circa 7.600 de persoane.
Avocatul Toni Neacșu lansează „Petiția poporului”
„Petiția poporului către Senat pentru apărarea Constituției României: Solicităm senatorilor României să nu voteze eliminarea sancțiunii pentru nerespectarea de către judecători și procurori a deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept (L612/2022). Solicităm senatorilor României să nu își încalce jurământul depus la începutul mandatului și să apere prin votul lor Constituția și suveranitatea României, așa cum au promis.
Solicităm senatorilor României să își asume la nivel de conștiința mandatul pe care îl exercită în numele poporului român și să nu răspundă comenzilor pe linie de partid. Solicităm fiecărui senator al României în parte că până la dată votului privind L612/2022 să își asume public poziția cu privire la supremația sau nu a Constituției României în justiția națională”, se arată în petiția lui Toni Neacșu.
Încălcarea deciziilor CCR - o abatere de la normele înscrise în Constituția României
Proiectul de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor (L612/2022) anulează în mod direct ordinea juridică națională construită în jurul statului de drept. Conform art. 1 alin. 5 din Constituția României, respectarea normelor de către toate autoritățile, instituțiile și persoanele are caracter obligatoriu, iar conform art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt „general obligatorii”.
„În vederea garantării acestui primat al Constituției României în sistemul juridic românesc, încă din 2012 în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost introdusă expres, la inițiativa chiar a ministrului Justiției de atunci, același ca cel de acum, Marian-Cătălin Predoiu, obligația judecătorilor și procurorilor de a respecta deciziile Curții Constituționale, nesocotirea acestora fiind considerată abatere disciplinară (art. 99 lit. ș). În mod complet surprinzător, prin noul proiect de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor (L612/2022), același Cătălin-Marian Predoiu propune eliminarea abaterii disciplinare constând în nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.
Din expunerea de motive și din intervențiile publice ale acestuia reiese că propunerea este făcută pentru a se garanta supremația dreptului Uniunii Europene, respectiv a Hotărârilor CJUE în față Constituției și a legislației României. Altfel spus, în caz de conflict între o normă europeană sau o hotărâre judecătorească a CJUE și Constituția României, judecătorii trebuie să aibă posibilitatea să nesocotească dispozițiile constituționale naționale fără riscul de a fi supuși unei sancțiuni disciplinare. Constituția României și deciziile Curții Constituționale trebuie să devină opționale pentru judecători”, mai precizează sursa, conform Luju.ro.