Avocatul bestiei de la Caracal rupe tăcerea. „Este o placă pe care era sânge”

Bogdan Alexandru, avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în drama de la Caracal, a afirmat că anchetatorii nu au găsit până în acest moment elemente noi care ar fi de natură să ducă la elucidarea acestui caz.

În legătură cu petele de sânge pe care anchetatorii le-au găsit în curtea lui Gheorghe Dincă, avocatul a spus că acestea sunt de provenienţă animală.

Este o placă ce se vedea și pe imagini și pe care era sânge. Dar specialiștii spun că e de natură animală, dânsul are aici păsări, nutrii. (...) Au încercat (n.r.: procurorii) să afle în mod insistent și a spus de fiecare dată că nu știe, nu sunt urme vizibile", a declarat avocatul Bogdan Alexandru.

Acesta a afirmat că au fost ridicate trei telefoane mobile ale suspectului.

Despre clientul său, avocatul a spus că: „Nu a oferit date. A spus doar că e nevinovat"

Apărătorul lui Gheorghe Dincă anunță că duminică, pe proprietatea suspectului se află și soția sa.

Nu este audiată, are doar activități gospodărești. Au 42 de ani de căsătorie, 4 copii, realizați toți, e un soț normal care și-a îndeplinit rolul de soț și care în opinia ei nu putea face așa ceva și a fost total surprinsă", a mai spus avocatul.