Avizele pentru proiectul Roşia Montană, în următoarele luni

Directorul general al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), Dragoş Tănase, a anunţat astăzi, la Alba Iulia, că speră că în următoarele luni compania va obţine toate avizele necesare demarării investiţiei. El a precizat că aceasta este principala preocupare în acest moment.

"Principala noastră preocupare este obţinerea avizelor pentru începerea construcţiei. În momentul de faţă noi avem în procedură de evaluare la Ministerul Mediului, sperăm să finalizăm această procedură de evaluare şi să obţinem acordul de mediu, avem câteva avize pe care încercăm să le obţinem în următoarele luni. După obţinerea avizelor principale pentru proiect vom demara din nou achiziţia de proprietăţi. După cum ştiţi am cumpărat 80% din terenurile necesare proiectului, trebuie să demarăm achiziţia pentru restul de 20% din proprietăţi. Sperăm să demarăm aceste achiziţii, la fel, undeva în următoarele luni, după ce vom obţine avizele principale", a declarat Dragoş Tănase.

El a spus în prezent, Comitetul de Analiză Tehnică format din experţi desemnaăi de mai multe ministere, evaluează Studiul de impact asupra mediului. "Urmează ca acest comitet de analiză tehnică să emită recomandarea finală pentru acordul de mediu. După emiterea recomandării, această recomandare finală merge către Guvern, unde este aprobată în şedinţă de guvern şi se emite acea hotărâre de guvern pentru emiterea acordului de mediu", a explicat procedura directorul general al RMGC. El a precizat că speră ca în următoarele luni să se întâmple toate aceste lucruri.

Dealtfel, un semn că RMGC se bazează pe obţinerea avizelor este că, pe lângă reluarea achiziţiei de proprietăţi, compania va reîncepe programului de cercetări arheologice, stopat în ultimii ani.