Aeronava care s-a prăbușit în timpul zborului Nantes - Cardiff a fost descoperită, ieri, de o echipă particulară, care va mai continua cercetările timp de două zile.
După 13 zile de căutări, duminică seara, autoritățile britanice au găsit fragmente din aeronava în care s-a aflat argentinianul Emiliano Sala (28 de ani). Fotbalistul zbura de la Nantes la Cardiff, acolo unde ar fi trebuit să semneze cu galezii de la City, grupare din Premier League. Aeronava n-a mai ajuns la destinație și a dispărut în Canalul Mânecii.
La bord era un cadavru
Primele rezultate au apărut după aproape două săptămâni, iar, ieri dupăamiază, echipa privată de căutare a găsit avionul. Epava era aroape intactă și se scufundase la 63 de metri. La bord a putut fi observat un cadavru, care nu fusese încă identificat. Era vorba fie despre Emiliano Sala, fie despre pilot.
„Cea mai mare surpriză pentru noi a fost că avionul este în mare parte intact. Ne așteptam să-l găsim bucăți. E frânt, dar mare parte din el este acolo. Am localizat aeronava la 63 de metri sub apă, la puțin timp după ce am început căutările private. Apoi am chemat o navă mai mare, GEO Ocean III, care are camere subacvatice operate prin telecomandă și lumini speciale, și ne-a confirmat că într-adevăr acela este avionul”, a declarat David Mearns, șeful echipei particulare care a căutat avionul.
„Își doresc cu disperare să fie recuperat avionul”
Cercetările vor mai dura două zile și se vor axa pe stabilirea cauzei producerii accidentului. „Au văzut numărul de înregistrare de pe el. Dacă vor fi condițiile necesare, GEO Ocean III mai poate investiga zona timp de două zile, cât mai e valabil contractul. Să sperăm că vor obține și alte informații. Există posibilitatea ca Emiliano Sala și David Ibbotson să fie la bordul avionului, așa că vor lua măsuri în acest sens. Rolul lor este însă de a găsi cauzele prăbușirii aparatului. Am vorbit cu familia lui Sala și cu agentul lui aseară, își doresc cu disperare să fie recuperat avionul. Acum ei cred că e responsabilitatea guvernului să ia măsuri”, a mai afirmat Mearns.