Robotul subacvatic Bluefin-21 se pregăteşte pentru o nouă imersiune în Oceanul Indian, în căutarea epavei avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airline, după o primă misiune scurtată, din cauză că aparatul a atins limita sa de adâncime.
Bluefin-21, echipat cu un sonar puternic, a fost coborât luni seara de nava australiană Ocean Shield, care conduce operaţiunile de căutare a zborului MH370. ”După aproximativ şase ore de misiune, Bluefin-21 a ajuns la limita sa de adâncime (4.500 metri) şi a urcat la suprafaţă”, a indicat Centrul comun de coordonare a agenţiilor (JACC), responsabil de organizarea căutărilor.
”Informaţiile colectate pe durata celor şase ore de căutări sunt în prezent în curs de recuperare şi de analiză„, a precizat JACC, indicând că o a doua misiune ar urma să fie efectuată în cursul zilei de marţi, dacă vremea o va permite, relatează Agerpres.
Robotul Bluefin-21 urma iniţial să realizeze o misiune de aproximativ 16 ore. Atunci când atinge limita capacităţilor sale operaţionale, vehiculul se ridică automat la suprafaţă, a explicat Mark Matthews, căpitan în marina americană, care participă la căutarea avionului Malaysia Airline. Hărţile arată că adâncimea în zona de căutare este între 4.200 şi 4.400 de metri, a mai indicat el.
Bluefin-21 este un vehicul submarin de forma unei torpile, cu o lungime de 4,93 m şi echipat cu un sonar. Are o greutate de 750 de kg şi o autonomie de acţiune sub apă de 20 de ore, dar nu poate opera decât până la 4.500 de metri sub apă.
Acest robot este folosit pentru cercetările pe fundul oceanelor, pentru recuperări de epave, în arheologia marină şi oceanografie, precum şi pentru detectarea minelor subacvatice.
Bluefin-21 - FOTO: www.memsjournal.com
Zborul MH370 aparținând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radarul civil pe 8 martie, la ora locală 01.19, la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane, pasageri și membri ai echipajului. La mai mult de o lună de la dispariția aeronavei, nu s-a recuperat nici măcar un obiect care să aparţină zborului.