Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că 16 români judecați și condamnați în Italia, cu vârste între 24 și 59 de ani, au fost transferați, sub escortă și cu un avion militar, pentru a își executa pedepsele în România.
”Recunoaşterea pedepsei are ca bază legală Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului de reciprocitate în recunoaşterea sentinţelor penale, care prevăd aplicarea pedepsei cu detenţie sau măsuri privative de libertate, în scopul executării acestora în Uniunea Europeană”, a comunicat IGPR.
Cei 16 sunt condamnați pentru viol, omor, tâlhărie, furt calificat, trafic de persoane, proxenetism, evadare, act sexual cu un minor sau ultraj. Cei în cauză au fost preluaţi de pe aeroport de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în vederea încarcerării în Penitenciarul Rahova.
Repatrierea acestor deţinuţi face parte dintr-un plan lansat de Ministerul de Interne in colaborare cu Ministerul Justiţiei din Italia pentru trimiterea unor deţinuţi prezenţi în închisorile italiene în ţările lor de origine.
La data de 2 aprilie, autorităţile italiene au transferat în România alţi 13 deţinuţi români, condamnaţi în Italia, pentru executare pedepselor privative de libertate în penitenciare române.