În Asia, un om de afaceri a transformat un avion într-un restaurant de lux. Alţii, mult mai excentrici s-au gândit că ar fi şi mai interesant să-şi trăiască viaţa într-o aeronavă. Cinci avioane pensionate au fost cumpărate şi transformate în case sau, pentru cei care nu-şi permit un Boeing, pensiune în care să se lăfăie câteva zile.
Un grup hotelier din Costa Rica a venit cu ideea să transforme un Boeing 727 într-un fel de apartament cu două camere. Avionul a fost unul de pasageri care făcea curse între Africa de Sud şi Columbia. Fuselajul a fost pus pe un postament special, astfel încât o mare parte din corpul avionului să stea în aer. O noapte în acest apartament costă între 250 şi 500 de dolari.
Un american a dat peste 100.000 de dolari pentru a-şi cumpăra un avion căruia să-i spună casă. E un model construit în 1967, era proprietarul încă mai lucrează la renovare şi recompartimentare. La interior va fi o încăpere lungă, fără pereţi despărţitori şi se va păstra instalaţia de iluminat originală a aeronavei. Singura zonă care va fi cât de cât izolată va fi bucătăria.