Scene incredibile în avion. Un bărbat a urinat într-o ceașcă, de trei ori. Ce a urmat

Sursă: Pixabay

Scandal la bordul unui avion cu destinația Sydney, Australia. Holly și fiica sa adolescentă, care se îndreptau spre Sydney pentru a vizita o rudă, se aflau în apropierea unui bărbat care a urinat într-o ceașcă de trei ori.

Scandal în avion

Bărbatul, vizibil beat, a scăpat urina peste o însoțitoare de zbor în încercarea de a se deplasa la toaletă cu ceașca în mână. Acesta a fost imobilizat de echipajul aeronavei până la sosirea Poliției Federale Australiene, determinând o întârziere suplimentară a debarcării.

Sursa foto Dreamstime

Pasagera Holly a declarat că situația a fost umilitoare, dar că nu a depus plângere oficială. Ea și fiica ei au fugit din avion pentru a scăpa de bărbatul beat.După ce a adresat o reclamație companiei aeriene Air New Zealand, Holly a primit inițial un răspuns automat, iar după trei luni compania a informat-o că nu sunt disponibile despăgubiri, oferindu-i în schimb un coș cadou.

Bărbatul a fost sancționat

David Morgan, responsabilul cu integritatea operațională și siguranța la Air New Zealand, a menționat că, deși nu poate comenta cazuri specifice, comportamentele perturbatoare sunt în mod obișnuit sancționate cu interdicții de zbor, compania emițând între cinci și zece astfel de scrisori lunar.

Sursa foto: Dreamstime.com

Poliția Federală Australiană a confirmat că bărbatul a fost pus sub acuzare pentru comportament ofensator ce pune în pericol siguranța, conform legislației aviatice civile. În urma unei audieri în instanță, bărbatul a primit o amendă de 600 de dolari australieni (aproximativ 360 de euro), potrivit Stuff.

Alt scandal în avion

Recent, un pasager român a fost scos dintr-o aeronavă cu destinația Roma pentru că era beat și se lua la ceartă cu cei din jur. Bărbatul a intrat în conflict cu polițiștii de frontieră și cu un pilot. El a încercat să-i convingă că este treaz, stând într-un picior, dar a căzut. Acesta a spus că: „Am băut un păhărel, două…”

Însoțitor zbor: „Am înțeles. Ideea e în felul următor, dacă domnul căpitan nu vă acceptă, noi n-avem ce face”.

Pasager: „Vă dau în judecată, da?!”

Însoțitor zbor: „Haideți. Ăsta e bagajul dumneavoastră? Bun, haideți, vă rog”.

Pasager: „Stai să fac un video. Nu mă trage! Pe mine nu mă tragi, ai înțeles? Stai, stai, stai”.

Însoțitor zbor: „Domnul meu, nu mai zburați”.