Un student militar a creat avionul fără pilot. În ce fel de misiuni îl va putea folosi Armata Română

Avion fără pilot. Unul dintre studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Răzvan Parfenov, a prezentat, vineri, prototipul unui avion fără pilot, dotat cu cameră video, care poate cerceta orice zonă de risc, fără ca niciun militar să fie pus în pericol.

Avion fără pilot. Armata Română ia în calcul să pună în practică invenția deoarece ar costa mai puțin față de ceea ce există pe piață, spune inventatorul lui, adică până în 10.000 de euro, informează Oradesibiu.ro.

Avionul prezentat la salonul de invenții de la Sibiu este un aparat cu decolare şi aterizare pe verticală, fără pilot la bord. 

„Acesta decolează pe verticală ca o dronă (…) Lucrările le-am început în luna noiembrie. Am lucrat aproximativ 200 de ore. Şi până acum are vreo 7-8 zboruri pe distanţe scurte, este încă în faza de teste. Încă lucrez la partea de soft. Zboară, este stabil”, a explicat Răzvan Parfenov. 

Aparatul este teleghidat prin GPS de pe laptop, dar poate fi controlat şi printr-o aplicaţie instalată pe un telefon mobil. Întrebat dacă ar putea fi creat un avion real, care să fie folosit de militari, în misiuni, identic cu prototipul creat de el, Răzvan Parfenov a răspuns:

„Da. Este este testat, funcţionează. Este un avion cu decolare şi aterizare verticală. Nu este o simplă dronă. Avionul a fost creat ca să străbată distanţe cât mai mari cu consum minim de energie şi viteze destul de mari şi să survoleze zona cu o cameră, fără pilot. Are şi partea de pilot manual, dar şi autonom.”, potrivit inventatorului. 

Un avion similar a fost creat de un producător din Africa de Sud și este disponibil la un preţ de 10.000 de euro. 

Avionul este dotat cu o cameră video care transmite imagini live. Acestea pot fi văzute fie cu ajutorul unor ochelari asemănători cu cei folosiţi pentru realitatea virtuală, fie pe un monitor. 

Camera video are capacitatea de a se roti la 180 de grade. Răzvan Parfenov este pasionat de avioane și este student în an terminal la Academia Militară din Sibiu, arma Infanterie, specialitate Paraşutişti.