STUDIU. Zgomotul traficului aerian poate provoca o creştere a tensiunii arteriale, inclusiv în timpul somnului, potrivit unui studiu apărut în publicaţia „European Heart Journal“, informează AFP.
Cercetătorii de la Imperial College din Londra şi de la mai multe instituţii europene au înregistrat tensiunea arterială a 140 de voluntari, la fiecare 15 minute, în timp ce aceştia dormeau la domiciliile lor, situate în apropiere de Aeroportul londonez Heathrow şi de cele din Atena, Milano şi Stockholm. Autorii studiului au constatat că tensiunea arterială a voluntarilor creştea semnificativ, direct proporţional cu creşterea nivelului sonor - depăşind 35 de decibeli - la trecerea unui avion sau a unei maşini în apropiere de locuinţa lor, dar şi dacă partenerul sforăia.