Autoritățile au emis o nouă notificare RO-Alert de furtună, descărcări electrice, grindină și ploi abundente, valabilă pentru zona București-Ilfov.
A doua notificare Ro-Alert în decurs de 60 de minute
Avertizarea Ro-Alert este valabilă până la ora 18:00. Se așteaptă cantități foarte mari de apă, pentru regiunea București - Ilfof, meteorologii au anunțat până la 40 de litri/mp. De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă pe cât de mult posibil evitarea deplasărilor.
Elena Mateescu a precizat că a fost prelungit Codul portocaliu pentru capitală și Giurgiu, în condițiile în care astăzi au fost raportate valori termice de 35 de grade, dar temperatura resimțită la nivelul Capitalei a fost de 39 de grade. De asemenea, indicele de disconfort termic a atins valoarea critică de 80 de unități.
Meterologii au emis primul Cod galben de caniculă din acest an
Mesaje Ro-Alert au fost emise și în partea de est a zilei, în contextul în care temperaturile au atins valori caniculare. Luna iunie vine cu o nouă premieră. Duminică, 09 iunie, intră în vigoare primul cod portocaliu de caniculă din acest an, de altfel cel mai timpuriu din istoria măsurătorilor.
Prin urmare, este posibil ca de mâine, valorile termice să crească până la 37 de grade. Codul poate fi prelungit până marți, și este posibil ca de joi temperaturile să crească până la 38, iar spre finalul săptămânii, izolat mercurul din termometre să urce chiar și spre 40 de grade.
Mesaje Ro-Alert emise și pentru estul țării
Avertizarea Ro-Alert este valabilă până la ora 18:00 și vizează zona București-Ilfov. Meteorologii au anunțat intensificări ale vântului ,vijelii, ploi și grindină. În București vremea rea a pus la pământ mai mulți arbori, motiv pentru care ISU vine cu următoarele precizări:
- evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
- sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
- închideți ferestrele locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
- nu atingeți stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.