Meteorologii au emis, miercuri, o informare de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări, începând din dimineaţa zilei de joi.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres, în intervalul 4 februarie, ora 2,00 - 5 februarie, ora 8,00, temporar, vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare. Precipitaţiile prognozate vor cădea joi dimineaţă mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.
La munte vor predomina ninsorile şi, în special, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat, se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15 - 20 l/mp.
ANM menţionează că vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60 - 70 km/h, viscolind sau spulberând zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse, în general sub 50 - 55 km/h.
Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţă temperaturile vor deveni preponderent negative.
Meteorologii notează faptul că, pe parcursul zilei de miercuri, 3 februarie, vor fi intensificări ale vântului pe crestele montane, unde la rafală se vor depăşi 80 km/h, iar zăpada depusă anterior va fi spulberată.