Jandarmeria Capitalei şi Poliţia din Napoli le-au recomandat, prin intermediul unui comunicat, suporterilor stelişti care vor fi prezenţi mâine seară, la confruntarea decisivă din Grupa K în Liga Europa, dintre Napoli şi Steaua, să fie atenţi la hoţii de buzunare şi să se deplaseze întotdeauna în grup.
Având în vedere numărul mare de suporteri români care şi-au manifestat intenţia de a face deplasarea în Italia, precum şi membrii ai comunităţii româneşti din sudul Italiei care se vor afla miercuri pe stadion, Jandarmeria Capitalei, în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei din Napoli, a făcut câteva recomandări menite să elimine riscurile inerente unui eveniment sportiv catalogat cu grad ridicat de risc.
Astfel, suporterii români sunt sfătuiţi să "să se deplaseze întotdeauna în grup, să nu afişeze ostentativ însemnele clubului Steaua şi să fie atenţi la hoţii de buzunare, care sunt prezenţi în centrul oraşului şi obişnuiesc să se deplaseze cu scutere sau mopede".
De asemenea, "din motive de securitate, suporterii români vor rămâne în incinta stadionului, după terminarea partidei, pentru o perioadă de aproximativ 30 de minute."