AVERTISMENT. „MURIM cu toţii. Este clar că va fi o EXPLOZIE. Nici nu vreau să mă gândesc”

Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al echipei Dinamo, a declarat că în Ștefan cel Mare va fi o tragedie dacă „roș-albii” nu se califică în play-off.

Ionel Dănciulescu, oficialul echipei Dinamo, a folosit vorbe mari, atunci când a vorbit despre posibilitatea ca echipa antrenată de Vasile Miriuță să nu se califice în play-off. Directorul sportiv este de părere că ratarea obiectivuliui de crică ar declanșa o criză fără precedent la gruparea finanțată de Ionuț Negoiță.

„Murim cu toţii. E clar că va fi o explozie dacă nu prindem play-off-ul. O să fie prăpăd, asta e părerea mea personală. E clar că nu ar fi momente plăcute, nici nu ştiu ce se poate întâmpla. Nici nu vreau să mă gândesc că nu vom fi acolo. Neintrând în play-off trebuie să-ți faci echipa competitivă pentru sezonul viitor, ca să nu ai problemele de anul acesta”, a spus Dănciulescu la Digi Sport.