Patrick Mouratoglou, antrenorul Sereni Williams, a lansat o temă de gândire, pentru cei care conduc tenisul mondial. Tehnicianul spune că tinerii nu sunt atrași de acest sport.
Tenisul mondial pierde din audiență, este de părere Patrick Mouratoglou, unul dintre cei mai apreciați antrenori. Omul care i-a stat alături Serenei Williams la cele mai mari succese a declarat că anumite reguli care îngrădesc exprimarea jucătorilor ar trebui să se schimbe, pentru că sunt învechite, iar tinerii nu sunt atrași să privească tenisul, din cauza conservatorismului în care s-a ancorat acest sport.
„Trebuie să ținem pasul cu vremurile. Tenisul este mult în spatele altor sporturi în acest moment. Vorbesc de ceva timp cu oamenii importanți care îl guvernează. Trebuie să facem o schimbare. Dacă nu acționăm acum, apoi nu mai are rost. Va fi prea târziu. Nu sunt îngrijorat din cauza jucătorilor. E vorba despre fani. Un studiu recent arată că media vârstei celor care urmăresc tenisul este de 62 de ani. E evident că ceva e greșit în modul în care e condus tenisul mondial, din moment de tinerii nu sunt atrași. A venit timpul să realizăm că tradiția e fantastică, dar dacă prin tradiție pierzi tot, atunci trebuie să te adaptezi. Trebuie să trăiești în prezent”, a afirmat Mouratoglou pentru metro.co.uk.
„Nu e vorba despre schimbarea regulilor. Aici nu cred că poate fi umblat, deși eu unul aș vrea seturi mai scurte. Trebuie să îl facem mai incitant prin alte metode, să lăsăm jucătorii să se exprime liber, să fie naturali. În acel moment o să apară personaje bune și personaje rele. Eroi noi. Fanii vor alege o tabără. Vor ști exact ce apreciază. Vor merge după meciuri, vor bea ceva și vor vorbi despre ce a făcut favoritorul lor. Acum totul e atât de plat. Kyrgios e singurul care iese din banal”, a mai spus tehnicianul.