AVERTISMENT făcut de Isărescu

Creşterea economică a fost peste aşteptări în trimestrul doi din acest an, astfel că România a trecut de la deficit la exces de cerere, fapt care trebuie evaluat cu mare atenţie în perspectiva unei eventuale supraîncălziri a economiei, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Întrebat fiind dacă, în actualul context de evoluţie a economiei, au crescut şi riscurile de supraîncălzire, guvernatorul BNR Mugur Isărescuva răspuns că încă nu se văd astfel de semne, dar probabil se apropie. 

"Nu vedem încă acest moment. Probabil că se apropie, dar, deocamdată, datele pe care le avem noi indică doar intrarea, cu marja de eroare pe care trebuie să o accepte toată lumea, în situaţia în care România are un gap de PIB pozitiv. S-a evaporat deficitul de cerere. Deocamdată, excesul de cerere trebuie evaluat cu mare atenţie pentru a trece la momentul pe care îl menţionaţi dumneavoastră", a spus Isărescu, citat de Agerpres. 

Potrivit acestuia, economia a crescut în trimestrul doi al acestui an pe fondul expansiunii consumului populaţiei şi a investiţiilor, cu impact asupra deficitului de cont curent. 

"Exportul net şi-a sporit astfel contribuţia negativă la dinamica anuală a PIB. Din perspectiva ofertei, sectorul serviciilor îşi menţine contribuţia determinantă la intensificarea activităţii economice", a precizat guvernatorul BNR.

Economia României a crescut cu 6% în trimestrul doi al acestui an prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut, marcând cea mai mare creştere din rândul statelor Uniunii Europene. 

Astfel, creşterea economică din primul semestru a ajuns la 5,2%, după ce în T1 a fost de 4,3%. Anca Dragu, ministrul finanţelor, este de părere că evoluţia este „sustenabilă”, întrucât au crescut cheltuielile cu investiţiile şi cele din zona construcţiior.