Piața auto europeană va scădea cu 3% în acest an, potrivit directorului general de la Renault SA, Carlos Ghosn, ceea ce va duce la restructurarea uzinelor și la reducerea producției, transmite The Wall Street Journal.
”Piaţa auto din Europa se va contracta cu 3% în 2012”, ca urmare a crizei datoriilor și a turbulențelor economice de pe bătrânul continent, a declarat Carlos Ghosn. Acesta nu se așteaptă la o redresare prea curând. ”În opinia mea anul acesta va fi urmat de un alt an mediocru şi încă un an mediocru”, a adăugat directorul general al Renault. Acesta ocupă și funcția de CEO la la partenerul japonez Nissan Motor Co.
Scăderea cererii se va simți și în uzinele auto din Europa, iar chiar dacă climatul politic şi normele sociale din Europa fac aproape imposibil pentru constructorii auto să închidă actualele uzine, chiar dacă nu mai au nevoie de aceste uzine, companiilor vor găsi modalităţi pentru a reduce operaţiunile sau a diminua capacitatea de producţie la uzinele actuale, este de părere Ghosn.
”Vom vedea o restructurare care va avea loc în interiorul actualelor uzine”, a apreciat Carlos Ghosn, care a adăugat că și Renault va fi ”foarte prudent în ceea ce priveşte investiţiile în Europa”.
Potrivit acestuia, începând din 2014-2016, Renault va începe şi să producă vehicule în China, piaţă unde în acest moment doar comercializează, împreună cu partenerul local Dongfeng. Carlos Ghosn a precizat însă că maşinile produse în China vor fi destinate exclusiv pieţei chineze.
Renault a preluat, în 1999, compania Dacia de la Mioveni, în apropierea Piteștiului. Renault a lansat, până în prezent, şapte modele sub marca Dacia, respectiv Dacia Logan, Dacia Logan MCV, Dacia VAN, Dacia Logan Pick-Up, Dacia Sandero, Dacia Sandero Stepway şi Dacia Duster.