Prezent la podcastul EVZ Play cu Robert Turcescu, marele regizor român Andrei Șerban, care s-a stabilit în Statele Unite ale Americii încă din perioada comunistă, a lansat un avertisment fără precedent față de pericolul care ne pândește din umbră.
Andrei Șerban, marele artist emigrat peste Ocean încă din deceniul 7, când a fugit de dictatura comunistă, i-a mărturisit lui Robert Turcescu că de la acest an așteaptă mai multă seninătate. Totuși nu speră că lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Dincolo de antagonizările sociale din absolut orice motive, de la politică până la medicină, lumea postmodernă pare afecată de un virus mult mai grav chiar decât SARS-COV2.
Șerban: Dumnezeu ne-a trimis pe Pământ să hrănim viața cosmică
„Este foarte greu de spus pentru că în primul rând, cuvântul cel mai urgent este seninătate. Suntem foarte bolnavi cu tot felul de virusuri, nu vorbesc de pandemie, ci de virusul social. Aceasta boală este mentală, psihică, până nu ne însănătoșim pe plam uman, social, nu se va întâmplă mare lucru. Scopul nostru pe acest pământ, de când ne-a trimis Dumnezeu pentru scurt timp, este ca să fim împreună, ca să trăim împreună, să hrănim viața cosmică. Suntem atât de departe de asta. Atât de nesănătoși, atât de bolnavi în conștiința noastră, încât nu văd nicio speranță ca anul acesta să fim buni. Măcar să avem bun simț ar fi un lucru minunat”, a observat Șerban, care și-a construit o carieră mondială de prestigiu atât în teatru cât și în operă.
„Arta dă posibilitatea unei corecții pe verticală”
Regizorul de teatru și operă a pledat pentru nevoia de catharsis, terapeutică la care trebuie să aspire orice act de artă adevărată. În accepția lui Andrei Șerban, omul trebuie să fie șocat, dar totodată să vadă dintr-o dată răspunsuri la problemele care îl macină în viața de zi cu zi.
„Dintr-o dată văd că ceea ce lipsește este verticalitatea, iar arta dă posibilitatea unei corecții pe verticală. Spre altceva. Iată, pentru asta lucrez. Simt că avem nevoia de a trăi un loc, de a experimenta un șoc. Toată ziua trăim un șoc, suntem nervoși, trăim în disensiune. Astea sunt șocuri care nu duc nicăieri. Dar un șoc care te liniștește și este capabil să deschidă norii, deasupra lor este soarele care este de fapt oxigenul care ne dă viața. Este un șoc pe care încerc, dar nu reușesc totdeauna să îl produc”, a mai spus Andrei Șerban în studioul EVZ.
Ediția integrală a unui interviu de colecție poate fi vizionată aici: