Românii sunt codaşii regiunii din punctul de vedere al averii financiare pe cap de locuitor. Şi la credite stăm la fel de prost.
Românii sunt codaşi în regiune atât din punctul de vedere al averii financiare deţinute, cât şi din punctul de vedere al finanţărilor obţinute, potrivit unui studiu realizat de Unicredit Group. Averea financiară medie a unui român era mai mică de 1.100 de euro la finele anului trecut. Aceasta a fost calculată luând în cosiderare numerarul, depozitele şi investiţiile în acţiuni, fonduri mutuale, asigurări. În acelaşi timp, datoria medie pe cap de locuitor era de circa 570 de euro. Între timp, Unicredit estimează că s-a ajuns la o datorie pe cap de locuitor de 880 de euro. Îndatorarea financiară a românilor a fost determinată luând în calcul creditele de la bănci şi contractele de leasing încheiate.
Conform unei estimări EVZ, datoria la bănci a fiecărui român depăşeşte 900 de euro, luând în considerare doar creditele bancare. Datoria şi averea medie ale unui român sunt cu mult sub media înregistrată la nivelul ţărilor din regiune. În Europa Centrală şi de Est, datoria medie pe cap de locuitor este de aproape 1.100 de euro, în timp ce averea financiară este de peste 3.300 de euro. Chiar dacă economiile şi investiţ iile au crescut, creditele au avansat mai rapid. Efectul: expansiunea împrumuturilor „mănâncă“ din averea financiară a românilor.
DOBANZI Se scumpesc creditele în lei Creditele în lei se vor scumpi începând cu anul viitor, anticipează economistul Unicredit - Ţiriac. Mărirea dobânzilor la credite va fi generată de costurile de finanţare mai mari suportate de bănci a unei inflaţii mai mari decât cea anticipată în trecut. „Ratele dobânzilor la termene de o lună de pe piaţa interbancară au avut o tendinţă de scădere până la sfârşitul lunii septembrie. Pentru companii există deja o tendinţă de creştere a dobânzilor“, a afirmat economistul UniCredit.
Şi la creditele contractate de persoanele fizice vor creşte dobânzile din 2008 dacă acestea sunt variabile, a adăugat Pal. În plus, oficialul băncii anticipează şi creşterea dobânzilor la creditele noi acordate în moneda naţională. BNR a revizuit la 5,7% rata inflaţiei în acest an. Iniţial, banca centrală anticipa o rată a inflaţiei de numai 3,9%.