AVAS se judecă cu ArcelorMittal Galaţi

ArcelorMittal Galaţi a fost acţionată în instanţă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pentru plata unor despăgubiri restante, în valoare de 2,2 milioane de dolari.

Acestea recurg din nerespectarea programului de investiţii programate pentru anii 2005-2006, fapt amendat de AVAS. Conform contractului de privatizare al fostului combinat Sidex, încheiat în 2001, fosta companie Mittal, actuala ArcelorMittal, avea obligaţia de a face investiţii în modernizarea unităţii siderurgice. Pentru că nu s-a conformat, AVAS inten ţionează să încaseze penalităţi de întârziere. „Este vorba doar de unele întârzieri ale investiţiilor programate pentru perioada 2005-2006.

Din acest motiv, AVAS a cerut, ca reprezentant al statului, daune în cadrul unui diferend comercial cu ArcelorMittal. Cei de la combinat nu au probleme în acest moment cu ritmul de investiţii. Procesul nu se referă la situaţia din acest moment, ci la perioada 2005-2006”, ne-a declarat Mircea Ursache, preşedintele AVAS. „Această amendă neplătită face obiectul unei acţiuni înaintate Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României”, a explicat Gheorghe Tiber, preşedintele Sindicatului „Solidaritatea”.

Conform aceleiaşi surse, în cadrul acţiunii, AVAS cere daune de 2,2 milioane de dolari, sumă din care Arcelor- Mittal consimte să achite doar 592.000 de dolari. Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, nu a dorit să facă niciun comentariu pe această temă.