Avarie uriașă în Capitală. Lista blocurilor rămase fără apă caldă și căldură

BUCURESTI, CET, POLUARE, BLOCURI, FUM, NOXE,

Sute de blocuri din Capitală au rămas fără apă și căldură, în urma unei avarii majore la CET Sud.

Bucureștiul se confruntă din nou cu  lipsa apei calde și a căldurii. De data aceasta, Sectoarele 2 și 3 ale Capitalei au rămas fără agent termic în urma unei avarii la CET.

Conform companiei Termoenergetica, căldura și apa caldă vor fi disponibile de la miezul nopții, după remedierea avariei.

Avarii prezintă și câteva blocuri din Sectoarele 4, 5 și 6. Conform companiei, problemele din Sectoarele 4 și 6 vor fi remediate mai repede față de cele din Sectoarele 2 și 3.

Problemele din Sectorul 5 vor fi remediate în același timp cu cele din Sectoarele 2 și 3.

Lista blocurilor rămase fără apă caldă și căldură, AICI.

Promisiunile lui Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, în luna februarie, că vor începe lucrările pe cinci segmente ale reţelei de termoficare, totalizând 53 de kilometri, iar finanţarea se va face din credite.

 „Centralele Progresul și Grozăvești, dacă acest tronson este bun, este posibil ca prin intermediul lui, în momente de avarii, să aduci agentul termic de la una dintre centrale în cartiere. În momentul ăsta, asta nu e posibil.

Sunt câteva zone esențiale pentru ceea ce vrem să facem începând de anul viitor, pentru care avem finanțare europeană de 300 de milioane de euro.

Pentru că nu poți să oprești serviciul de termoficare, trebuie să respecți un calendar.

Pe lângă banii europeni avem promisiunea Guvernului pentru încă 200 de milioane de euro, bani din PNRR, și ne-a mai dat 320 de milioane de lei la sfârșitul lui decembrie.

Avem intenția de a prelua ELCEN, de a fuziona aceste două companii (cu Termoenergetica - n.r.) și astfel să avem un unic responsabil pentru tot ce înseamnă sistem de termoficare – producție și distribuție.

Vrem ca 5 tronsoane să fie gata anul acesta, pentru ca să putem să începem din primăvara anului viitor tronsoanele pentru care vor fi folosiți bani europeni.

După cum vedeți, aici pe șantier s-au montat niște conducte mai subțiri, care sunt provizorii, iar serviciul de livrare a apei calde și căldurii este menținut în continuare.

Lucrările din acest an reprezintă 5% din rețeaua de termoficare de 1.000 de km. Pe fonduri europene este prevăzută reabilitarea a 210 km, 21% din rețea. „Un lucru pe care vrem să-l facem în vara asta, în parteneriat cu ELCEN, sau în situaţia cea mai fericită în care ELCEN-ul va fi deja la noi, este ca pe locaţia fostei centrale Titan să mai punem o centrală provizorie, lucru pe care putem să-l facem în trei luni. Şi atunci din nou în iarna viitoare calitatea serviciului pentru toată zona asta va fi îmbunătăţită semnificativ”, declara Nicușor Dan la începutul lunii februarie.