Avanpremieră la curăţenia generală

Un număr de 250 de voluntari din judeţul Timiş au participat, ieri, la o avanpremiră a acţiunii generale de curăţenie din 25 septembrie, organizată de echipa „Let´s do it, România!”.

Cele cinci zone verzi vizate de voluntarii din Timişoara şi Lugoj sunt Pădurea Verde, Lacul Surduc şi terenurile din jurul drumurilor Timişoara-Buziaş, Lugoj-Făget şi din Dudeştii Vechi. Acţiunea s-a dorit a fi o repetiţie pentru marele program naţional „Let's do it Romania!”, din 25 septembrie. La finalul zilei, voluntarii au strâns 690 de saci de gunoi.

„Am făcut un exerciţiu ca să vedem unde pot apărea probleme şi cum să le rezolvăm. Probleme mari nu au fost, dar unele lucruri trebuie îmbunătăţite, cum ar fi să avem o comunicare mai bună cu societăţile de salubrizare, căci dacă la Timişoara, RETIM a venit imediat cu maşinile să ridice sacii, la Lugoj nu s-a putut, fiind şi zi liberă. Apoi, trebuie să fim mai atenţi la împărţirea sacilor către echipe, şi în 25 septembrie trebuie să avem utilaje pe teren, întrucât există gunoi care nu se poate ridica cu mâna”, explică Radu Rusu, coordonatorul proiectului pilot pe Timiş.

Pentru că îşi doresc ca iarba din aceste zone să nu mai fie acoperită de mizerii, o echipă de voluntari se va duce peste două săptămâni să vadă cum arată locurile curăţate, sperând că le vor găsi curate. Cele mai murdare locuri

În zonele Pădurea Verde şi Grădina Zoologică s-au umplut foarte repede 200 de saci cu gunoaie, aceste locuri fiind, de departe, cele mai murdare din judeţ. Mult gunoi a fost adunat şi la Lugoj, aproape 100 de saci cu deşeuri aruncate pe drumul de la Lugoj spre Făget au fost colectate.

„Interesant e că am avut în grupul de voluntari şi elevi de clasa a V-a, iar dacă ei, copiii de 10 ani, pot, atunci şi oamenii mari pot”, consideră Răzvan, liderul de grup de la Lugoj. În zona Lacului Surduc, voluntarii au reuşit să adune 25 de saci în mai puţin de o oră. „Aici s-ar putea aduna trei zile. Este trist cât gunoi se aruncă pe lângă lac”, a afirmat Andrei, liderul grupei. Incidente

Pe drumul Timişoara-Buziaş, voluntarii au avut parte şi de incidente. Un taximetrist aproape că a sărit la bătaie, nervos fiind pe unul dintre voluntari, pentru că stătea prea aproape de marginea şoselei de unde aduna mizeriile aruncate de alţi şoferi. Tot pe acelaşi drum, o maşină cu număr de Franţa, când s-a apropiat de o echipă de voluntari, a încetinit şi a aruncat pe geam o pungă cu resturi alimentare.