Situaţie fără precedent la Tribunalul Mehedinţi, 11 judecători şi-au depus cerere de pensionare.
Patru magistraţi, doi de la secţia penală şi doi de la secţia comercială şi contencios administrativ, deja sunt în posesia deciziilor de pensionare şi aşteaptă să fie eliberaţi din funcţie de la o zi la alta, iar ceilalţi şapte cel mai probabil vor ieşi la pensie până la sfârşitul acestui an.
În momentul de faţă, la Tribunalul Judeţean Mehedinţi din cele 40 de posturi repartizate, 39 sunt ocupate, unul fiind vacant din cauza faptului că un judecător a ieşit la pensie la sfârşitul lunii decembrie 2008.
În aceste condiţii, făcând un calcul simplu, după retragerea la pensie a celor 11 solicitanţi, tribunalul va fi nevoit să-şi continue activitatea doar cu 28 de judecători. Un număr total insuficient dat fiind volumul foarte mare de dosare pe care un judecător mehedinţean trebuie să-l soluţioneze pe parcursul unui an de activitate.
- un judecător la secţia civilă a soluţionat, în anul 2008, 796 de cauze
- un judecător de la secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale – 1455 de cauze
- un magistrat de la secţia penală – 440 de cauze
- un magistrat de la secţia comercială şi contencios administrativ – 1583 de cauze.
Activitatea ar putea fi mult îngreunată
Ieşirea la pensie a celor 11 magistraţi de la Tribunalul Mehedinţi ar putea afecta şi activitatea celorlalte judecătorii de pe raza judeţului întrucât printr-un examen de promovare este posibil ca o parte din judecători să plece la Tribunal.
De altfel, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, lucrurile nu sunt roz nici la ora actuală întrucât din 28 de posturi repartizate doar 23 sunt ocupate, dar efectiv se lucrează cu 8 judecători lipsă. Asta pentru că un judecător este detaşat la Şcoala Naţională de Grefieri, un judecător este delegat la Judecătoria Baia de Aramă şi un judecător este delegat la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.