Autostrăzile Comarnic-Brașov și Iași-Ungheni se vor realiza cu bani europeni, nu prin parteneriat public-privat, ar putea să decidă Guvernul.
Şeful cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, a propus în şedinţa de guvern anularea procedurilor iniţiate de Comisia de Prognoză de contractare a investiţiilor în parteneriat public-privat pentru autostrăzile A8, Tg. Neamţ - Iaşi şi A3, Comarnic -Braşov.
„Vă rog să aprobaţi introducerea pe ordinea de zi a şedinţei un proiect de ordonanţă privind parteneriatul public-privat. În esenţă vorbim despre alte inginerii marca Vâlcov descoperite la diferite instituţii. De această dată ne întoarcem la Comisia de Prognoză şi vă propunem să anulăm procedurile de contractare a investiţiilor în parteneriat public-privat iniţiate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Ne referim în special la două proiecte majore de infrastructură esenţiale respectiv autostrada Comarnic - Braşov şi Târgu-Neamţ - Iaşi“, a spus Ionel Dancă la începutul şedinţei de guvern.
Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, pe 31 iulie 2019, propunerea ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional. Și asta după ce premierul de atunci, Viorica Dăncilă, anunţase că guvernul cere să construiască autostrada Comarnic-Braşov din fonduri publice, renunţând astfel la proiectul unui parteneriat public-privat, idee începută şi abandonată de trei ori în de 15 ani.