Autostrada Transilvania se va lungi cu încă zece kilometri

Compania americană Bechtel, care lucrează la tronsonul de zece kilometri cuprins între Turda şi Câmpia Turzii, va finaliza lucrările în data de 31 ocotombrie 2010. Astfel, la cei 42 de kilometri existenţi deja între Gilău şi Turda se vor mai adăuga încă zece, tronsonul 2B fiind finalizat în proporţie de sută la sută.

Bogdan Sgârcitu, director de comunicare la Compania Bechtel, a declarat că pentru cei zece kilometri de autostradă, în anul 2010, Statul Român un a achitat niciun euro. 

"Practic, noi vom finaliza lucrările până la data de 31 octombrie urmând ca Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj să se ocupe cu darea în circulaţie a celor zece kilometri. Din punctul nostru de vedere totul este finalizat. În acest an, nu am primit niciun ban de la Statul Român, lucrările efectuate în valoare de peste 90 de milioane de euro, fiind practic efectuate din resursele proprii ale companiei", a precizat Bogdan Sgărcitu, care a mai adăugat că firma pe care o reprezintă speră ca să îşi recupereze banii în anul 2011.

"Avem o promisiune de la premierul Emil Boc că lucrările efectuate în 2010 vor fi decontate în primul trimestu al anului 2010, dar un avem o dată certă", a mai spus Sgârcitu.

Anul viitor, alţi zece kilometri

Din discuţiile purtate de Bechtel cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-a desprins idea că în anul 2011, guvernul intenţionează să finanţeze două şantiere pe autostrada Transilvania, o porţiune de zece kilometri situată în tronsonul 2C, între Gilău şi localitatea clujeană Nădăşel precum şi finalizarea lucrărilor la tronsonul 3C, între Vama Borş şi Suplacu de Barcău, unde lucrările sunt finalizate în proporţie de 40 la sută.

Prin construcţia porţiunii de zece kilometri între Gilâu şi Turda se doreşte ca traficul de tranzit pe Drumul Naţional 1F, care asigură legătura între Cluj şi Zalău, să fie preluat de autostrada Transilvania, astfel şoferii care vin de la Zalău şi vor să ajungă la Bucureşti să nu mai tranziteze oraşul Cluj Napoca. Bogdan Sgărcitu a declarat câ până în prezent a existat doar o singură discuţie cu reprezentanţii CNADNR în care oficialii guvernamentali au susţinut faptul c ă în 2011 va exista finanţare doar pentru aceste două proiecte.

"Am stabilit că în două săptămâni vom ştii mai multe detalii pentru bugetul de care vom dispune pentru anul 2011", a mai afirmat Bogdan Sgârcitu.