Autoritățile din Republica Moldova au prezentat planurile pentru autostrada care va merge neîntrerupt de la Târgu Mureș, prin Iași și Chișinău, până la Odesa, în Ucraina, pe malul Mării Negre.
Se știe acum, în linii mari, cum va arăta traseul de autostradă ce va merge din Târgu Mureș până la Iași și Ungheni, în România, apoi de acolo spre Chișinău și sud-estul Republicii Moldova și, ulterior, prin ucraina, până la Odesa.
Autostradă de la Târgu Mureș la Odesa
Proiectul acestei autostrăzi a prins contur după ce a fost inclus în marele plan de reconstrucţie a infrastructurii din Republica Moldova.
La cea de-a 4-a ediţie a Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfăşurată la Chişinău, a fost prezentat şi un plan detaliat al acestei autostrăzi, cu traseul ei exact, dar şi cu estimările de buget necesare pentru construcţia ei.
Informația a fost prezentată de către Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spânu, pe platforma Planul de Reconstrucție a Infrastructurii din Moldova.
Ce se va face în Republica Moldova
Prima autostradă din Republica Moldova ar urma să aibă trei etape de realizare:
sectorul „Autostrada Unirii” (A8) Ungheni-Iași-Târgu Mureș (prin România) plus Ungheni–Cricova (nod rutier lângă Chișinău); sectorul Chișinău–Anenii Noi-intersecția ci traseul R2 Chișinău–Tighina-granița cu Ucraina; sectorul din Ucraina al drumului european M15 Reni–Odesa.
Pe teritoriul Republicii Moldova, autostrada va fi realizată în două etape, prima Ungheni-Chişinău, a doua Chişinău-graniță.
Tronsonul din Republica Moldova al viitoarei autostrăzi dintre Târgu Mureș-Iași și Odesa va trece doar teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău și va evita regiunea transnistreană orașul Tighina (Bender).
Etapele de construcție pentru Autostradă
Tronsonul de autostradă Ungheni-Chişinău va fi conectat cu reţeaua de autostrăzi din România, mai ales cu Autostrada Unirii (A8) Ungheni – Iași – Târgu Mureș, precum şi cu Autostrada Moldovei (A7), care se construieşte acum.
Conectare se va face prin noul pod în regim de autostradă, planificat pentru construcţie la Ungheni, peste Prut. În multe locuri, traseul primei autostrăzi din Republica Moldova va fi integrat anumite segmente din drumurile naționale și regionale.
Etapa I
Primul segment al Autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa corespunde cu tronsonul rutier din stânga Prutului al Autostrăzii Unirii (A8) Ungheni-Iași-Târgu Mureș, cu o lungime de circa 700 de metri. E vorba de segmentul dintre râul Prut și sensul giratoriu de conexiune R1 Ungheni-Chișinău, precum și cu R16 Ungheni-Sculeni-Fălești.
Al doilea segment corespunde traseului național R1 Ungheni-Chișinău, până la intersecția cu traseul regional G88 Cornești-Condrătești-Năpădeni-M5.
Al treilea segment corespunde integral cu traseul regional G88 Cornești-Condrătești-Năpădeni-M5.
Al patrulea segment corespunde traseului național M5 Criva-Chișinău-Tiraspol-Pervomaisc, pe o distanță de 70 km, și segmentului de intersecție cu traseul regional G88 Cornești-Condrătești-Năpădeni-M5 până la nodul rutier din Cricova (intersecția traseelor naționale M2-M5-R6).
Traseul primei etape depăşeşte 100 km lungime, iar bugetul estimat de de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale ar fi de cca 1.1 miliarde de euro.
Etapa II
Al cincilea segment de autostradă va corespunde în continuare traseului național M5 Criva-Chișinău-Tiraspol-Pervomaisc, pe o distanță de 35 km. Va începe de nodul rutier din apropiere de orașul Cricova (intersecția traseelor naționale M2-M5-R6), până la intersecția cu traseul regional G108 M5-Florești-Anenii Noi.
Al șaselea segment corespunde integral traseului regional G108 M5-Florești-Anenii Noi, pe o distanță de 10-16 km. Va începe de la traseul național M5 și se va termina în orașul Anenii Noi.
Al șaptelea segment vizează proiectarea și construcția unui traseu rutier care va ocoli sau tranzita orașul Anenii Noi și se va conecta cu traseul național R30 Anenii Noi-Căuşeni-Ştefan Vodă-PTF Palanca / PTF Tudora. Va avea 5.5 km, dintre care cca 4.5 km urmează a fi proiectat și construit de la zero.
Al optulea segment corespunde integral cu traseul național R30 Anenii Noi-Căuşeni-Ştefan Vodă-PTF Tudora, pe o distanță de circa 100 de kilometri.
Este ultima etapă a autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa de pe teritoriul Republicii Moldova.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoldătii Regionale promite elaborarea studiului de fezabilitate în anul 2024 pentru ambele porţiuni.
Etapa III – Ucraina
Al nouălea și ultimul segment de autostradă pe traseul Ungheni-Chișinău-Odesa va fi amenjat pe baza drumului european M15 Reni-Odesa. Va avea circa 65 – 70 de kilometri, dintre care 7 km pe teritoriul Republici Moldova, de la punctului comun de trecere a frontierei PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe