Furtună însoțită de vânt cu rafale de intensitate mare de ieri a smuls circa 500 de balize antiorbire de pe parapetul median de pe sectorul Arad - Nădlac, km 545+236 - km 584+818, Lot I şi Lot II, al Autostrăzii A1.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, împreună cu Poliţia Autostrăzi, au intervenit în regim de urgenţă pentru degajarea părţii carosabile, operaţiune ce a fost finalizată la orele 23.30, a comunicat CNADNR.
În prezent, constructorul înlocuiește balizele desprinse, urmând ca până la sfârşitul zilei acestea să fie înlocuite în totalitate.
Înaintea recepţionării celor două sectoare de autostradă, balizele antiorbire au fost verificate din punct de vedere tehnic şi calitativ, mai scrie în comunicatul CNADNR.
Compania va verifica dacă desprinderea balizelor a avut cauză exclusivă fenomenul meteorologic extrem produs în acea zonă sau eventuale vicii de montaj. Având în vedere faptul că sectoarele de autostradă afectate sunt în perioada de garanţie, toate costurile necesare reparaţiilor sau despăgubirilor pentru eventuale daune produse sunt suportate de către constructor.