Lipsa reglementărilor clare şi a amenzilor pentru poluare fonică condamnă mii de bucureşteni la afecţiuni ORL, stres, probleme cardiace şi insomnii.
Ignorat în România ca sursă importantă de poluare, zgomotul urban este unul dintre cei mai mari factori de stres cotidian, afecţiuni cardiace şi probleme ORL. Poluantul nu are nici gust, nici miros, iar autorită- ţile s-au arătat ani la rând fudule de urechi.
Decibelii, pe care mai ales bucureşteanul e nevoit să-i îndure zilnic în trafic sau acasă, sunt reglementaţi vag, doar pe hârtie. Cei care, intenţionat sau nu, devin sursă de poluare fonică sunt amendaţi extrem de rar, chiar dacă, teoretic, legea le interzice să-şi deranjeze concetăţenii.
Pietonul nevrozat
Epicentrele vacarmului bucureş tean sunt bulevardele Magheru şi Ghencea, unde valorile maxime de suportabilitate auditivă sunt depăşite la orice oră din zi.
Plăcerea şoferilor de a înfige degetul în claxon şi de a ambala motorul când ţâşnesc de la stop, dar şi numărul din ce în ce mai mare al motoarelor tunate care traversează în goană bulevardele se combină într-un cor stradal asurzitor. Cei mai expuşi sunt pietonii, care trebuie să facă faţă zgomotului din trafic, urletelor difuzoarelor de la metrou sau tonurilor înalte ale frânelor de la autobuzele vechi.
Acasă îi aşteaptă vecinul care dă muzica la maximum, restaurantul sau şantierul de peste drum, căţelul de la etajul trei sau picamărul care zguduie pereţii blocului.
Cele 12 staţii fixe de monitorizare a zgomotului din Bucureşti înregistrează zilnic valori de zgomot foarte mari pe principalele bulevarde bucureştene.
Pe Magheru, Ghencea, Regina Elisabeta, Ferdinand şi Titulescu, vacarmul poate ajunge în orele de vârf până la 80 de decibeli. Un caz special este bulevardul Dacia, unde staţia de monitorizare de la Colegiul Cantemir a înregistrat la începutul lunii valori de până la 120 de decibeli. La polul opus, cea mai liniştită zonă este Drumul Taberei, unde valorile din timpul zilei se situează între 45 şi 56 de decibeli.
Planuri peste planuri
Potrivit planului de acţiune de reducere a zgomotului lansat în dezbatere publică de Primăria Capitalei, autorităţile locale vor fi nevoite ca în zonele foarte poluate fonic să redirecţioneze traficul, să stabilească sensuri unice, restricţii de viteză sau să interzică circulaţia unor anumite tipuri de autovehicule în intervale orare de vârf sau pe anumite artere, fie să monteze panouri fono-absorbante pe şosele pentru protejarea locuinţelor.
În acest caz, o atenţie sporită va fi acordată faţadelor clădirilor situate la stradă. Căile de rulare ale tramvaielor şi ale trenurilor trebuie îmbunătăţite, iar zgomotul provenit de la traficul aerian, redus. Teoretic, harta de zgomot va trebui să joace un rol important la eliberarea unor avize şi autorizaţii pentru diferite proiecte de dezvoltare.
Spre exemplu, dacă într-o zonă foarte poluată fonic se intenţionează construirea unui cartier, trebuie analizat, pe baza hărţii, dacă aceasta mai suportă un zgomot suplimentar.
Amenzi pentru şoferii zgomotoşi
Pentru cei care îşi torturează concetăţenii cu zgomote nedorite, amenzile sunt aplicate extrem de rar. Acestea cad în sarcina Inspectoratului Sanitar de Stat, a Gărzii de Mediu (poluare fonică industrială), dar şi a Poliţiei Rutiere (poluare fonică din trafic).
În ultimele cinci luni, poliţiştii au dat 370 de sancţiuni şoferilor „zgomotoşi“, în special acelora care şi-au modificat maşinile sau motocicletele pentru a-şi îmbunătăţi parametrii de viteză.
Potrivit regulamentului, depăşirea nivelului de 85-87 de decibeli se pedepseşte cu 200 de lei şi 4 puncte de amendă. Călin Lupşa, comisar-şef la Biroul Tehnic din cadrul Poliţiei Rutiere, se plânge însă de faptul că, deşi poliţia dispune de sonometre omologate, Registrul Auto Român nu a adoptat încă o metodologie de măsurare a zgomotului. Astfel, şoferii sancţionaţi pot contesta amenzile în instanţă şi au destule şanse să şi câştige.
FORME FĂRĂ FOND
Legislaţie cu handicap
Comisia Europeană a amenin- ţat că va începe anul acesta procedurile legale împotriva mai multor state UE care nu-şi respectă obligaţiile luate în baza Directivei nr. 2002/49/EC privind gestionarea zgomotului ambiental. România a transpus directiva prin Hotărârea de Guvern nr. 321/2005, care prevede că localităţile cu mai mult de 250 de mii de locuitori sunt obligate să întocmească hărţi de zgomot pentru zonele industriale şi cele locuite, şi să elaboreze planuri de acţiune de reducere a poluării fonice. Data-limită de realizare a planurilor de acţiune este însă 18 iulie 2008, adică în mai puţin de o lună, iar nici până astă zi nu există un act normativ care să stabilească limitele maxime de zgomot admise.
„Cineva trebuie să dea aceste limite, altfel planurile de acţiune nu pot fi puse în aplicare“, subliniază George Tache, directorul Enviro Consult, compania care a realizat Harta de Zgomot a municipiului Bucureşti. În prezent există un Ordin avizat de Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care mai are însă de făcut un drum şi pe la Ministerul Internelor ca să intre în vigoare. Acesta prevede că nivelurile maxime tolerate sunt de 70 de decibeli în timpul zilei şi de 60 pe timpul nopţii. Acelaşi ordin prevede că, până în 2012, România trebuie să-şi reducă zgomotele la 65 de decibeli ziua şi 50 de decibeli noaptea.
În Bucureşti, „mai rău ca-n discotecă“
Conform specialiştilor, sunetele foarte puternice, între 80 şi 120 de decibeli, pot produce migrene, greaţă, surditate, pierderea echilibrului, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, teamă sau nevroze.
„Bucureştiul e mai rău decât o discotecă“, spune medicul orelist Dorin Sarafoleanu. El arată că poluarea fonică din Capitală depăşeşte suportabilitatea nervului auditiv, care suferă leziuni degenerative definitive. Când este supus zgomotelor pe termen lung, nervul auditiv nu are timp să se odihnească şi să se refacă. Zgomotul din construcţii e foarte nociv, deoarece presiunea aeriană produsă de picamăre creează vibraţ ii puternice care pătrund în urechi şi afectează timpanul.
Dorin Sarafoleanu mai acuză obiceiul celor din localurile bucureş tene de a da muzica foarte tare, dar şi difuzoarele date la maximum în vechile garnituri de metrou. Medicul mai arată că, dacă în Occident procentul persoanelor care suferă de hipoacuzie (auz slăbit) este de 7-9 la mia de locuitori, în România acesta ajunge la 13-14 bolnavi la mie.
Copiii expuşi zgomotelor puternice suferă de dificultăţi de concentrare şi de atenţie, probleme de memorie şi în general au performanţe scăzute la învăţătură. Psihologul Laura Mateescu arată că zgomotele ambientale puternice suprasolicită sistemul cognitiv, iar creierul nu se mai poate concentra cum trebuie asupra altor sarcini, chiar dacă aparent ignoră sursa zgomotelor.
Săracii n-au bani de linişte
Potrivit unui recent studiu dat publicităţii de Comisia Europeană, aproape jumătate dintre cetăţenii UE sunt expuşi unor niveluri de zgomot periculoase. Sunetele puternice provenite de la transportul rutier şi feroviar sunt legate direct de producerea a 50.000 de cazuri de infarct şi a 200.000 de cazuri de boli cardiovasculare.
Normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii stabilesc că limita maximă peste care zgomotul începe să afecteze sănătatea este de 55 de decibeli. Studiile OMS arată că peste 210 milioane de cetăţeni europeni sunt supuşi unor niveluri de zgomot superioare acestei limite. Acestea mai arată că săracii oraşelor suferă cel mai tare de pe urma poluării sonore, deoarece nu-şi permit luxul unor locuinţe în zonele liniştite.