Din primele informații, autocarul în care se aflau 82 de cetățeni ucrainieni s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urmă cu doar câteva minute a fost activat Planul Roșu de Urgență.
În autocar în care se aflau 82 de pasageri din Ucraina s-a răsturnat în afara părții carosabile. În acest sens a fost activat Planul Roșu de urgență. Din primele informații, se pare că trei persoane dintre cele aflate în autocar au nevoie de îngrijiri medicale. Restul pasagerilor sunt conștienți și stabili.
Autocar plin cu ucraineni, răsturnat la Hârșova
Un autocar plin cu cetățenii ucraineni s-a răsturnat în zona Hârșova. Dintre cei 82 de pasageri, trei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile au activat în urmă cu puțin timp Planul Roșu de intervenție.
Autocar plin cu cetățeni ucraineni răsturnat în zona Hârșova. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din partea Detașamentului Cernavodă.
De asemenea, a ajuns la locul accidentului și un echipaj SMURD B, precum și un echipaj de descarcerare de la Detașamentul Medgidia. Totodată a fost mobilizată o autospecială de transport victime multiple din partea Detașamentului Palas -AIACC. A ajuns la locul accidentului și un echipaj SMURD C.
”Din primele informații, se pare că sunt trei persoane care ar avea nevoie de îngrijiri medicale. Intervenția este în dinamică. Toate informațiile pot suferi modificări în funcție de ceea ce se întâmplă la fața locului”, a precizat purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea, Oana Manoilă.
Totodată, șase echipaje SAJ au ajuns aproape de stația Hârșova, locul în care a avut loc accidentul. Conform primelor informații, trei pasageri au nevoie de îngrijiri medicale. Restul persoanelor implicate în accident sunt conștiente și stabile.