Austria să iasă din Schengen dacă nu acceptă România. Premierul Marcel Ciolacu a comentat decizia omologului său de la Viena Karl Nehammer. El a spus că sstatul român va depune plângere contra guvernului austriac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În acest context, Ciolacu a anunțat că nu intenționează să negocieze legea offshore cu OMV. El are programată o înrevedere cu reprezentanții companiei austriece
Austria să iasă din Schengen dacă se plânge de condițiile în care funcționează spațiul de liberă circulație europeană. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că România nu trebuie pedepsită pentru că Austriei nu-i convine cum funcționează Schengen. În opinia sa, guvernul de la Viena ar trebui să se retragă dacă este nemulțumit.
„Acum eu cred că se impune a se veni cu un atac la Curtea Europeană de Justiție. M-ați întrebat ce fac eu ca Guvern. În decembrie avem a doua ședință, amândouă sunt sub președinția Spaniei și țin legătura cu premierul spaniol pentru includerea pe ordinea de zi, există toată deschiderea acestuia și toată susținerea ca România să adere la spațiul Schengen”, a declarat Marcel Ciolacu.
În situația în care Austria își va menține punctul de vedere cu privire la aderarea României la Schengen, atunci statul va ataca la CJUE această decizie.
„Dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la spațiul Schengen, voi ataca la CJUE. Mai mult, eu doresc ca în acest demers să am partener Consiliul European, Parlamentul European și Comisia Europeana care ne susțin. Deci lucrurile nu sunt așa comode pentru dl ministru Nehammer”, a mai spus Ciolacu.
Austria să iasă din Schengen
Premierul român a îndemnat Austria să se retragă din spațiul de liberă circulație europeanp dacă este nemulțumită cum funcționează. În opinia sa, Karl Nehammer a dat dovadă de ipocrizie. Marcel Ciolacu a amintit situația în care Austria a decis să țină România și Bulgaria în afară, dar a votat pentru Croația.
„Eu n-am să fiu niciodată ipocrit, nu pot să spun că n-am nimic cu România dar că spațiul Schengen este depășit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croația? E o întrebare legitimă a românilor pentru premierul Nehammer. Dacă e așa de distrus Schengen, eu n-am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen, să își faci ziduri kilometrice (la granițe) cu sârmă ghimpată și electrice, n-am nici problemă. Dacă Austria dorește această abordare cu garduri, să și le plătească, să iasă din Schengen și noi o să ne descurcăm în interiorul Schengen fără probleme”, a mai spus premierul.
Marcel Ciolacu nu va negocia legea offshore
Legea offshore nu va fi negociată în favoarea OMV, așa cum au solicitat reprezentanții companiei. Premierul Marcel Ciolacu a făcut această declarație înainte de întrevederea programată cu conducerea companiei austriece. OMV a arătat că intenționează să renegocieze, în favoarea sa, anumite prevederi din legea care permite exploatarea gazelor descoperite în Marea Neagră.
Legea offshore nu va fi negociată, le-a transmis premierul României, într-o declarație publică. Cererea OMV a apărut la scurtă vreme după ce cancelarul Austriei, Karl Nehammer a anunțat că nu și-a schimbat punctul de vedere cu privire la Schengen.
„Nu știu exact ce doresc, o să mă văd astăzi, împreună cu domnul președinte al Senatului și cu reprezentanții OMV. Eu știu că este o lege offshore asumată, există niște litigii pe care OMV le are cu statul român pe care eu îmi doresc să le închidem amiabil. Probabil că acestea vor fi pe ordinea de zi, cel puțin eu le voi propune”, a spus Marcel Ciolacu.
Austria să iasă din Schengen
Potrivit spuselor premierului, această lege offshore nu va fi negociată. Ea va fi aplicată așa cum a fost votată în Parlament, iar OMV trebuie să o respecte.
„Eu am o lege offshore în România pe care nu o negociez! Nu înțeleg de ce această presiune, avem deja o lege offshore”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu are programată o întrevedere cu reprezentanții conducerii OMV Petrom. Aceștia solicită renunțarea la regulile de vânzare a producției de gaze din Marea Neagră.
OMV a acționat în judecată statul român, pe acest subiect, la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC. Ei a reclamat acele prevederi care impun limite în ceea ce privește modul de tranzacționare a producției de gaze. Problema contestată de austrieci este gazul extras din Neptun Deep. După acoperirea necesarului României și Republicii Moldova, gazul urmează să fie tranzacționat pe Bursă. Partea austriacă are o problemă cu prețul la care dorește să ia și să vândă partea sa.