Austria s-a opus permanent extinderii Spaţiului Schengen cu România și Bulgaria, motivând că cele două țări s-ar afla pe o rută de migrație ilegală și nu gestionează fluxul cum trebuie.
Austria s-a opus permanent extinderii Schengen cu România și Bulgaria. Oficialii austrieci au spus că zeci de mii de migranți vin prin cele două țări. Viena mai susținea că 20.000 de migranţi au trecut prin România din cei 75.000 neînregistrați care s-ar afla în acest moment pe teritoriul Austriei.
Austria a cerut României să primească 1.929 de migranți
Anul trecut, Austria a cerut României să preia o parte din migranți și a trimis autoritățile române un număr de 1.929 de cereri. Din totalul acestora, țara noastră a acceptat 1.724 de persoane, potrivit datelor oficiale furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Este vorba de migranți care, înainte de a cere azil în Austria, au trecut prin România. Din totalul de 1724 de persoane, Austria a organizat deja transferuri în România pentru 215 persoane, dintre acestea fiind realizate efectiv transferurile pentru 148 de persoane, spune aceeaşi sursă.
Austria a cerut României să primească 1.929 de migranți. Sursa foto: Pixabay
„Avem în Austria peste 75.000 de migranți neînregistrați. Și știm că 20.000 de migranți ilegali au trecut prin România. Cum știm asta? Datorită investigației Poliției austriece”, a spus cancelarul austriac Karl Nehammer în decembrie 2022. Aşa a justificat Karl Nehammer veto-ul față de intrarea României și Bulgariei în Schengen.
De ce este obligată România să preia acest număr de migranţi
Potrivit Regulamentului Dublin, o decizie a Uniunii Europene din 2013, pe care toate statele membre UE o respectă, o țară e obligată să îi primească pe migranții care au trecut pe teritoriul său și au ajuns în altă țară, unde au cerut azil.
Austria. Migranţi. Sursa foto: Pixabay
Inspectoratul General pentru Imigrări arată că cererile trimise de Austria se bazează pe două situații:
- când, în statele membre, un străin este amprentat, iar în urma introducerii acestor amprente în baza de date Eurodac se constată ca acesta figurează în România cu HIT categorie 1 (amprentare în urma depunerii unei cereri de azil)
- când, în urma unei solicitări de azil a unui străin într-unul din statele membre acest stat constată, în urma probelor şi dovezilor circumstanţiale, că străinul deţine un permis de şedere sau o viză eliberată de către autorităţile române
Reamintim faptul că pe data de 30 decembrie 2023, Austria a acceptat să își ridice parțial veto-ul față de extinderea Schengen și a acceptat aderarea României și Bulgariei cu frontierele maritime și aeriene.
În schimb, cele două state membre și-au asumat o serie de obligații legate de preluarea migranților prin mecanismul Dublin și securitatea sporită la frontiere.