Paralel cu bilanțul realizat de PSD după cele șase luni de guvernare, formațiunea politică AUR a prezentat un contra-bilanț, acuzând că social-democrații au condus țara, alături de liberali, în mod „dezastruos”. Deși au susținut contrariul, social-democrații nu au reușit să își atingă obiectivele promise astfel încât prețurile la alimente și combustibili s-au dublat, gazele naturale au fost vândute „pe nimic”, iar administrația a fost „înțesată” cu membri de partid, potrivit lui George Simion.
AUR a prezentat contra-bilanțul celor șase luni de guvernare ale PSD. Deși Marcel Ciolacu și-a lăudat miniștrii, susținând că dacă social-democrații nu intrau la guvernare alături de colegii de la PNL și UDMR, românii nu ar fi beneficiat de măsurile stabilite în programele socio-economice menite să fie un sprijin în această perioadă de criză, George Simion a acuzat că guvernarea acestora a fost „dezastruoasă”.
AUR acuză PSD că nu a intervenit pentru ieftinirea prețurilor
În cadrul contra-bilanțului AUR, președintele formațiunii cu pricina a explicat că, în realitate, după ce PSD a ajuns la guvernare, prețurile nu s-au ieftinit, ba chiar s-au dublat, gazele naturale au fost vândute „pe nimic”, iar administrația a fost „înțesată” cu membri de partid. Iar asta în timp ce, la preluarea conducerii țării, social-democrații promiteau să intervină în ajutorul românilor, nu să îi sfideze.
PSD că nu a oprit creşterea datoriei publice, a acuzat George Simion, și nici nu a „retezat atitudinile iredentiste ale partenerilor de la UDMR”. Social-democrații nu au tăiat pensiile speciale ale parlamentarilor şi primarilor şi nu au „oprit inundarea pieţei româneşti cu produse de o calitate dubioasă”.
Pe de altă parte, la prezentarea bilanțului celor șase luni de guvernare, Marcel Ciolacu a precizat că PSD a venit cu un plan strategic și integrat pentru susținerea agriculturii și industriei alimentare românești, „să putem procesa aici produsele noastre și să avem pe masă mâncare românească”.
Zero investiții în infrastructura feroviară și nicio renegociere a PNRR
George Simion a reproșat social-democraților că, în ciuda angajamentelor pe care și le-au luat, la nivelul infrastructurii feroviare nu a fost făcută nicio investiție din nicio sursă. În ceea ce privește sănătatea, nimeni nu s-a pregătit pentru eventuale viitoare valuri de pandemie de coronavirus.
Mai mult decât atât, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a fost renegociat, a mai reproșat liderul AUR.
Președintele formațiunii politice amintite anterior a fost de părere și că „votarea pe repede înainte a Legii offshore e similară cu cedarea Petrom” şi a le-a arătat obrazul social-democraților, spunând că nu au „deblocat Portul Constanța, privând astfel exportatorii şi importatorii români de un punct strategic”.