Audienta mare

Aproximativ un milion de oraseni s-au uitat la televizor cand s-a anuntat suspendarea presedintelui.

Audienta TVR 1, intre 14.55 si 15.05, cand s-a anuntat rezultatul votului, a fost de 461.000 de telespectatori, cam de opt ori mai mult decat in ziua precedenta la aceeasi ora.

Antena 3 s-a situat pe pozitia a doua, cu 339.000 de persoane (de peste zece ori mai mult decat cu o zi inainte!). A urmat Realitatea TV, unde 292.000 de oraseni au urmarit rezultatul votului din parlament. La Antena 1 s-au uitat 111.000 de persoane, iar la Pro TV - 103.000.

Realitatea TV, Antena 3, TVR si N24 au avut cele mai mari cresteri de audienta in ziua suspendarii, in comparatie cu o zi „obisnuita”. Audienta medie a Antenei 3 pe durata intregii zile (113.000 persoane) a fost, in mediul urban, de aproape doua ori mai mare decat joia trecuta, iar a Realitatii TV (164.000), o data si jumatate.

Realitatea TV, desi post de nisa, a fost chiar lider de audienta pentru aproape o ora (intre 18.00 si 18.45). Chiar daca nu a fost in top, N24, cu 21.000 de telespectatori, a avut o audienta dubla fata de saptamana trecuta.

Intervalul de maxima audienta (19.00-23.00) a fost al generalistelor, cu meciul Pandurii Tg. Jiu - Rapid (Antena 1) pe primul loc la rating - 823.000 de telespectatori in medie.

Clasamentul pe seara a fost Antena 1, Pro TV, TVR 1, Acasa, Realitatea. De remarcat audienta stirilor de seara, unde Observatorul a batut Stirile Pro la rating cu 7,9 la 6,2. Si in acest interval, posturile de stiri au avut audiente mai mari decat in mod obisnuit.