Audi a prezentat versiunea cu propulsie hibridă a limuzinei A8

Noua versiune a vârfului de gamă Audi, prezentată, în premieră, la Frankfurt, pare, mai degrabă, un exerciţiu de marketing.

Cum altminteri ar putea fi percepută o limuzină dotată cu un motor pe benzină cu patru cilindri, de numai doi litri, chiar dacă alături de acesta îşi dă silinţa şi o unitate electrică?

Şi, totuşi, A8-ul dotat cu două motoare - cel pe benzină, supraalimentat, care livrează 211 cai-putere, şi cel electric, bun pentru încă 40 kW, adică aproximativ 54 CP - reuşeşte, până la urmă, să se descurce.

Hibridul premium german pune cap la cap 245 de cai-putere şi 480 Nm (moment maxim), distribuiţi la puntea faţă prin intermediul unei transmisii automate cu 8+1 trepte.

Nota bene: puterea maximă a acestui gen de sistem nu este dată prin simpla adunare a valorilor aferente fiecărui motor.

Oficial, Audi A8 Hybrid poate sprinta de la zero la 100 km/h (cu start de pe loc) în 7,7 secunde şi accelera până la viteza maximă de 235 km/h.

Evident, şoferul care va dori să verifice aceste performanţe nu va putea să se bucure şi de consumul mediu mixt anunţat de 6,4 l/100 km.

Spre deosebire de alte modele cu propulsie alternativă, hibridul Audi A8 poate circula fără contribuţia motorului cu ardere internă (aşadar, cu zero emisii poluante) până la 100 km/h, dar nu mai mult de 3.000 de metri odată.

În medie, autoturismul împrăştie în atmosferă 148 de grame de dioxid de carbon pentru fiecare kilometru parcurs.

Audi va livra primele unităţi A8 Hybrid la începutul anul viitor.