Versiunea hibridă a limuzinei Audi A8 pune alături de motorul 2.0 TFSI şi o unitate electrică, pentru un total de 245 CP și un consum mixt oficial de 6,3 l/100 km.
Audi A8 Hybrid nu e un exerciţiu de marketing. Deşi am putea fi tentaţi să credem asta.
L-am testat în premieră și ne-am lămurit. O limuzină se poate mișca așa cum se cuvine și dacă are sub capotă un motor pe benzină cu patru cilindri, de numai doi litri.
Chiar așa! E drept, alături de agregatul cu ardere internă (care, culmea, e pe benzină, nu turbodiesel!) lucrează şi unul electric, într-un tandem hibrid care pune cap la cap 245 de cai-putere și 480 Nm cuplu maxim - suficient pentru orice client grijuliu cu soarta planetei.
Hibridul premium german se laudă cu niște performanțe generoase. Atât cu șoferul sau, mai degrabă, pasagerul aseșzat pe locul din dreapta spate, cât și cu mediul înconjurător.
A8 Hybrid poate sprinta până la 100 km/h (cu start de pe loc) în 7,7 secunde şi accelera până la viteza maximă de 235 km/h. Consumul mediu mixt anunţat de 6,3 l/100 km va putea fi cu greu obținut, dovadă și acel 10 ”la sută” perfect rotund pe care l-am obținut în test, într-un regim de condus normal.
Oficial, A8-ul hibrid împrăștie în atmosferă 147 de grame de dioxid de carbon pentru fiecare kilometru parcurs – cea mai mică amprentă poluantă din segment.
Și BMW are în portofoliul o versiune hibridă a limuzinei Seria 7. În acest caz însă binomul motor V8 pe benzină de 4.4 litri (450 CP) – motor electric (20 CP) și emisiile de 219 grame CO2 pe kilometru pot trece cu greu drept manifest ecologic.
Spre deosebire de alte modele cu propulsie alternativă, hibridul Audi A8 poate circula fără contribuţia motorului cu ardere internă (aşadar, cu zero emisii) până la 100 km/h, dar nu mai mult de trei kilometri odată.
Audi va comercializa impecabilul A8 Hybrid, începând din vară, cu 77.700 de euro (inclusiv TVA). Prețul anunțat este valabil în Germania.
INFORMAȚII ESENȚIALE Audi A8 Hybrid Propulsie: hibridă (2.0 TFSI + motor electric) Transmisie: 2x4 (față), 8+1 A tiptronic Performanțe: 7,7 s (0-100 km/h), 235 km/h (vit. max) Consum mixt ofcial: 6,3 l/100 km Consum în test: 10 l/100 km Dimensiuni: 5,14 x 1,94 x 1,46 m Portbagaj: 335 l (în loc de 510 l, pentru celelalte versiuni) Preț cu TVA: 77.700 de euro (Germania) Disponibilitate la dealerii din România: în a doua jumătate a anului
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/GlhAMBY6Ldw" frameborder="0" height="315" width="633"></iframe> <iframe src="http://www.youtube.com/embed/XDDHxd6nNQ8" frameborder="0" height="315" width="633"></iframe>