Auchan, confirmat drept ”ancoră” pentru al treilea mall din Timișoara

Dezvoltatorul celui de-al treilea mall din Timișoara a anunțat că Auchan va fi hypermarketul ancoră al investiției din orașul de pe Bega. Construcția Plaza Centers ar trebui să înceapă în acest an, iar peste doi ani să urmeze inaugurarea.

”Compania a semnat un precontract de închiriere pentru 10.426 metri pătrați cu retailerul internațional Auchan”, se precizează într-un raport al dezvoltatorului imobiliar, citat de profit.ro.

Plaza Centers, companbie cu capital israelian, a anunțat, în 2015, că a obținut o linie de finanțare de la o bancă comercială, care va acoperi 65% din costurile de dezvoltare ale proiectului. Noul mall va avea o suprafață totală de aproximativ 40.000 metri pătrați. Acesta urmează să fie ridicat pe un teren de 3,2 hectare situat în zona Modern din Timișoara, la ieșirea din oraș spre al doilea municipiu din județ, Lugoj, respectiv spre Aeroportul Internațional Traian Vuia.